Armata israeliană se retrage de pe un important coridor de circulaţie din Gaza

0
Publicat:

Armata israeliană şi-a încheiat, duminică, retragerea din coridorul Netzarim, care împarte în două Fâşia Gaza, permiţând libera circulaţie între nordul şi sudul teritoriului, ca parte a acordului fragil de armistiţiu cu Hamas, transmite France Presse.

FOTO: IDF

Retragerea completă a forţelor israeliene şi a vehiculelor lor blindate din acest coridor, a cărui redeschidere la sfârşitul lunii ianuarie a permis întoarcerea a sute de mii de persoane strămutate în nordul teritoriului palestinian, are loc la o zi după un al cincilea schimb între ostatici israelieni şi prizonieri palestinieni şi este în conformitate cu termenii acordului de armistiţiu în vigoare de la 19 ianuarie pentru o fază iniţială de şase săptămâni, scrie Agerpres.

"Ne pregătim să punem în aplicare acordul de încetare a focului în conformitate cu directivele de la nivel politic", a declarat pentru AFP un responsabil israelian din domeniul securităţii.

Detaliile acordului, destinat să pună capăt războiului declanşat de atacul mişcării islamiste palestiniene în sudul Israelului la 7 octombrie 2023, nu au fost făcute publice.

Acest atac s-a soldat cu moartea a 1.210 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale israeliene.

Ofensiva israeliană desfăşurată ca represalii asupra Fâşiei Gaza a făcut cel puţin 48.181 de victime, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Hamas, considerate fiabile de ONU.

De la începutul armistiţiului, 16 ostatici israelieni au fost eliberaţi, la care se adaugă cinci thailandezi (în afara acordului), în schimbul a 765 de prizonieri palestinieni. Un total de 33 de ostatici (inclusiv opt decedaţi) urmează să fie predaţi în cursul primei etape, în schimbul eliberării a 1.900 de palestinieni.

A doua etapă ar trebui să ducă la eliberarea tuturor ostaticilor şi la încetarea definitivă a războiului, înainte de o etapă finală dedicată reconstrucţiei Gazei.

Restul procesului rămâne însă incert, după anunţul şoc al preşedintelui american Donald Trump privind planurile Statelor Unite de a prelua controlul asupra Gaza şi de a muta populaţia acesteia în Egipt sau Iordania.

Benjamin Netanyahu a salutat planul, criticat pe scară largă în întreaga lume, şi, într-un interviu difuzat sâmbătă pe Fox News, a declarat că Israelul este pregătit să lucreze pentru a-l pune în aplicare.

Ţările arabe, ostile oricărei deplasări forţate a palestinienilor, încearcă să coordoneze un răspuns comun la planul SUA.

Şeful diplomaţiei egiptene, Badr Abdelatty, a plecat duminică la Washington, în timp ce şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, este aşteptat în Orientul Mijlociu săptămâna viitoare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete