Ambasadoarele SUA, Canadei şi Marii Britanii, convocate la MAE rus pentru „ingerinţă“ în politica internă a Rusiei

0
Publicat:

Ministerul rus de Externe le-a acuzat pe cele trei ambasadoare de „ingerinţă grosolană“ în afacerile interne ale Rusiei.

Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus

Ministerul rus de Externe le-a convocat marţi pe ambasadoarele SUA, Canadei şi Marii Britanii, pentru a le atrage atenţia asupra acţiunilor acestora de "ingerinţă" în afacerile interne ale Rusiei, care le-ar putea atrage expulzarea din această ţară, după ce ele au condamnat în comun sentinţa împotriva unui opozant rus, venind împreună în faţa tribunalului, relatează agenţiile Reuters şi AFP.

Opozantul Vladimir Kara-Murza, care deţine dublă cetăţenie, rusă şi britanică, a fost condamnat luni de un tribunal rus la 25 de ani de închisoare, sentinţă pe care Occidentul o consideră motivată politic. În vârstă de 41 de ani, Kara-Murza a făcut lobby pe lângă guvernele occidentale să impună sancţiuni împotriva Rusiei şi unor responsabili ruşi pentru încălcarea drepturilor omului şi s-a manifestat împotriva campaniei militare ruse în Ucraina, scrie Agerpres.

Ministerul rus de Externe le-a acuzat pe cele trei ambasadoare de "ingerinţă grosolană în afacerile interne ale Rusiei şi de activitate incompatibilă cu statutul lor diplomatic", după ce ele au apărut împreună în faţa camerelor TV pe treptele tribunalului din Moscova care l-a judecat pe Kara-Murza şi au condamnat acolo verdictul instanţei. Ambasadoarea britanică, Deborah Bronnert, a vorbit chiar în limba rusă, sperând că televiziunile ruse vor fi astfel încurajate să-i difuzeze mesajul.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a amintit după acest episod că diplomaţii străini, inclusiv cele trei ambasadoare, care se amestecă în afacerile interne ale Rusiei riscă expulzarea. "Orice acţiune din partea Statelor Unite, Marii Britanii şi Canadei menită să incite la discordie şi duşmănie în ţara noastră va fi abordată în modul cel mai decisiv, şi diplomaţii implicaţi în această activitate subversivă vor fi expulzaţi din Rusia", a indicat Zaharova

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete