Alianţă făcută pe genunchi, partea a doua: nici ministrul de Externe din Liban nu ştia de coaliţia antiteroristă anunţată de Arabia Saudită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anunţul Mohammed bin Salman a luat prin surprindere două dintre ţările „participante” la coaliţiei

Un moment diplomatic stânjenitor a avut loc sâmbătă, la câteva zile după ce Arabia Saudită a anunţat formarea unei noi coaliţii de 34 de state musulmane îndreptate împotriva grupărilor teroriste islamiste. Ministrul de Externe din Liban a declarat că a aflat despre participarea ţării sale la coaliţie din presă, şi că nu a participat la discuţii în vederea unei astfel de înţelegeri, relatează „The Independent”.

Coaliţia de 34 de ţări predominant musulmane, în care au fost incluse Pakistan şi Liban, a fost anunţată marţi de ministrul Apărării din Arabia Saudită, prinţul Mohammed bin Salman, şi este îndreptată împotriva grupărilor extremiste precum Statul Islamic şi al-Qaeda.

Însă miercuri, ministrul de Externe al Pakistanului a declarat vineri că a aflat despre participarea ţării sale la această coaliţie din presă, iar oficialii de la Islamabad au sunat la centrul de comandă al noii coaliţii de la Riyadh pentru cere lămuriri în acest sens. În ultimii, oficialii pakistanezi au declarat de mai multe ori că exclud implicarea militară în Orientul Mijlociu, sau oriunde pe glob în afara regiunii în care este situată ţara.

O situaţie şi mai ciudată a fost remarcată în Liban, ţară vecină cu Siria, unde prim-ministrul Tammam Salam a salutat vestea, însă minstrul de Externe al ţării a declarat separat că nu a fost informat despre o astfel de coaliţie, întrebându-se retoric dacă anunţul nu constituie un „afront la adresa jurisdicţiei constituţionale a ţării asupra propriilor afaceri externe”.

Incidentul aduce semne de întrebare şi în legătură cu celelalte 32 de ţări anunţate ca parte a coaliţiei; conform anunţului prinţului Salman, acestea ar fi, în ordine alfabetică, Bahrein, Bangladesh, Benin, Ciad, Insulele Comoro, Coasta de Fildeş, Djibouti, Egipt, Emiratele Arabe Unite Filipine, Gabon, Guineea, Iordania, Kuweit, Libia, Insulele Maldive, Mali, Malaezia, Maroc, Mauritania, Niger, Nigeria, Qatar, Palestina, Senegal, Sudan, Sierra Leone, Somalia, Togo, Tunisia, Turcia şi Yemen.

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online