Alegeri parlamentare în Venezuela. Opoziţia a obţinut o victorie zdrobitoare; Nicolas Maduro şi-a recunoscut înfrângerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opoziţia venezueleană a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile legislative, a anunţat luni Comisia Electorală, confirmând faptul că alianţa Masa Unităţii Democratice (MUD) a obţinut cel puţin 99 din cele 167 de mandate, relatează agenţia DPA online, citată de Mediafax.

Opoziţia venezueleană, reprezentată în special de MUD, a obţinut cel puţin 99 din cele 167 de mandate ale Parlamentului monocameral, în timp ce Partidul Socialist Unit (PSUV) al preşedintelui Nicolas Maduro a obţinut 46 de mandate. Alte 22 de mandate urmează să fie redistribuite.

Aceasta este prima înfrângere a mişcării socialiste din 1998, când a ajuns la putere fostul preşedinte Hugo Chavez.

Preşedintele Nicolas Maduro, desemnat la succesiune de către Hugo Chavez, decedat în martie 2013, se confruntă cu grave probleme economice şi sociale.

Potrivit unor analişti, imaginea lui Maduro a avut de suferit din cauza lipsei de charismă, în comparaţie cu Chavez, care-i atrăgea pe venezueleni prin stilul său popular şi o retorică înfocată.

Mesa de Unidad Democratica (Masa Unităţii Democratice, n. red.) este o coaliţie de partide de centru şi de stânga. Potrivit majorităţii sondajelor de opinie, MUD era favorit în faţa PSUV.

„Astăzi, schimbarea a început în Venezuela“, s-a felicitat Jesus Torrealba, liderul MUD. „Poporul s-a exprimat foarte clar“, a adăugat el.

Dacă opoziţia din Venezuela va mai obţine două mandate care îi lipsesc pentru atingerea majorităţii de trei cincimi, această coaliţie eterogenă ar putea depune o moţiune de cenzură vizând vicepreşedintele sau unul dintre miniştri. MUD vrea să adopte în primul semestru al anului 2016 reforme economice şi o amnistie pentru cei 75 de deţinuţi politici din Venezuela, potrivit AFP.

Maduro declara săptămâna trecută că, în cazul în care îşi va pierde susţinătorii, „va ieşi în stradă şi va lupta, va apăra patra şi va face revoluţie“.

Totuşi, după anunţarea rezultatelor, Maduro, vizibil afectat, şi-a recunoscut înfrângerea.

„Morala şi etica noastră ne îndeamnă să acceptăm şi să recunoaştem aceste rezultate potrivnice, să spunem Venezuelei că Legea Fundamentală şi democraţia au triumfat“, a declarat el.

Luis Manuel Dias, un politician din cadrul Partidului Acţiunea Democratică (opoziţie), a fost împuşcat mortal, luna trecută, la un eveniment de campanie, de către persoane înarmate de la bordul unui automobil. Partidul său a acuzat „grupări înarmate“ din partidul lui Maduro de acest asasinat, transmite Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani