AFP: Peste 4,6 milioane de morţi din cauza COVID-19 în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Purtarea măştii de protecţie afară a încetat luni să mai fie obligatorie în Portugalia  FOTO EPA-EFE

Pandemia covid-19 s-a soldat cu peste 4,6 milioane de morţi în lume, relatează AFP, care prezintă noi măsuri, noi bilanţuri şi un rezumat al ultimelor evoluţii.

Cel mai mare oraş neozeelandez, Auckland, urmează să rămână izolat încă cel puţin o săptămână, pentru a opri răspândira variantei indiene (delta) a SARS-CoV-2, care se află ”în creştere”, a anunţat luni premierul Jacinda Ardern. Cei două milioane de locuitori ai oraşului urmează să rămână acasă, din cauza apariţia mai multor ”cazuri misterioase”, care nu au putut fi încă legate de clustere, a precizat ea. 

PRIMA ZI DE ŞCOALĂ SUB CONTROL ÎN GRECIA 

Copiii şi adolescenţii greci s-au întors luni la cursuri şi la tradiţionala binecuvântare ortodoxă din prima zi de şcoală, însă este necesar, în cazul în care nu sunt vaccinaţi, să prezinte un test negativ covid-19, pe cheltuiala lor, la fel ca toţi muncitorii nevaccinaţi din Grecia. Angajaţii nevaccinaţi prezintă în mod electronic acest test - o dată pe săptămână -, însă atât profesorii, studenţii şi elevii în vârstă de peste 12 ani, cât şi toţi profesioniştii din turism, cultură şi presă este necesar să fie testaţi de două ori pe săptămână. 

OBLIGAŢIA PURTĂRII MĂŞTII ÎN EXTERIOR, RIDICATĂ ÎN PORTUGALIA 

Purtarea măştii de protecţie afară a încetat luni să mai fie obligatorie în Portugalia - o ţară care înregistrează una dintre cele mai mari rate ale vaccinării din lume şi o reducere a noilor cazuri de covid-19. ”Mulţumită succesului vaccinării, suntem în măsură ca, în câteva săptămâni, să considerăm această pandemie sub control”, anunţa săptămâna trecută premierul Antonio Costa. 

VALNEVA, ZDRUNCINATĂ DE REZILIEREA CONTRACTULUI CU LONDRA 

Guvernul britanic a ”reziliat” un contract cu privire la livrarea a 100 de milioane de doze de vaccin-candidat împortriva covid-19 ale laboratorului franco-austriac Valneva - o dezamăgire uriaşă a acestui grup, care miza pe această comandă - unica sa comandă până în prezent. Londra nu a prezentat nicio explicaţie, în acest stadiu, a decizie pe care a luat-o. Acţiunile companiei în domeniul biotehnologiei au scăzut puternic la deschiderea Bursei din Paris, luni, la ora 9.20, cu 40%, la 12,098 euro. 

PESTE 100 DE ARESTĂRI LA PARIS, LA O MANIFESTAŢIE ÎMPOTRIVA CERTIFICATULUI SANITAR 

O mobilizare în Franţa, sâmbătă, pentru a noua săptămână consecutiv, împotriva paşaportului sanitar, a condus la ”104 arestări” în capitală şi ”187 de amenzi”, în principal cu privire la participare la un grup în vederea comiterii unor violenţe sau degradări ale bunuri şi violenţe voite împotriva forţelor de ordine, a anunţat Prefectura Poliţiei din Paris. Peste 120.000 de persoane au ieşit din nou în stradă, în numeroase oraşe din Franţa, inclusiv 17.000 la Paris, potrivit unor date de la Ministerul francez de Interne. 

PESTE 4,6 MILIOANE DE MORŢI 

Pandemia covid-19 s-a soldat cu cel puţin 4.627.854 de morţi începând de la sfârşitul lui decembrie 2019, potrivit unui bilanţ întocmit luni, la ora 10.00 GMT (13.00, ora României) de către AFP pe baza unor surse oficiale. Statele Unite sunt ţara care a înregistrat cele mai multe decese - 659.975 -, urmate de Brazilia (586.851), India (442.874), Mexic (267.748) şi Peru (198.764), potrivit datelor oficiale. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează, ţinând cont de supramortalitatea legată în mod direct şi indirect de covid-19, că bilanţul real al pandemiei ar putea fi de două-trei ori mai mare decât cel raportat.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate