Afganistan: talibanii au evadat de la închisoarea din Kandahar, pentru a patra oară în ultimul deceniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 12 insurgenţi talibani au evadat şi au părăsit o închisoarea din Kandahar pe uşa principală, după ce numele lor au fost trecute ilegal pe formularele de eliberare a deţinuţilor. Autorităţile suspectează o complicitate între talibani şi personalul închisorii.

Ulterior, autorităţile din Kandahar, al doilea cel mai mare oraş din Afganistan, au raportat că fugarii se numărau printre deţinuţii cei mai periculoşi din închisoarea Sarposa. Cu toate acestea, insurgenţii au păşit liniştiţi în afara zidurilor închisorii, în timpul zilei, după ce un angajat le-a trecut numele pe lista deţinuţilor ce urmau a fi eliberaţi, relatează cotidianul britanic „The Telegraph”.

Un membru al consiliului local a dezvăluit că prizonierii talibani au fost lăsaţi în grija a 11 angajaţi ai închisorii, însărcinaţi cu supravegherea lor, însă nu au mai fost văzuţi de la momentul evadării. „Aceasta ne sugerează că a fost încheiată o înţelegere pentru a-i elibera”, a spus oficialul.

Ulterior, un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat că „23 dintre mujahedinii noştri curajoşi au fost eliberaţi din închisoarea din Kandahar”, prin intermediul unor „tactici inteligente”.

Închisoarea Sarposa din Kandahar a mai fost locul de desfăşurate în trecut al unor evadări spectaculoase.

În 2008, insurgenţii au atacat închisoarea cu un camion plin cu explozibili, au ucis 15 gardieni şi au eliberat 1.200 de prizonieri. Autorităţile canadiene au investit ulterior în refacerea şi îmbunătăţirea închisorii, sporind condiţiile de securitate.

Fortificarea zidurilor  nu i-a oprit pe talibani să atace încă o dată Sarposa, în 2011, când au fost eliberaţi 450 de deţinuţi printr-un tunel subteran.

Statele Unite ale Americii au preluat responsabilitatea unor noi investiţii, cheltuind bani pentru a reconstrui închisoarea din nou, însă evadarea de săptămâna trecută zădărniceşte eforturile străinilor de a-şi păstra autoritatea.

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți