Afganistan: Două tone de explozibile, confiscate de forţele de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele de securitate afgane au descoperit două tone de explozibile la Kabul, care ar fi aparţinut unei reţele teroriste, afiliate talibanilor, ce activează în Afganistan şi Pakistan, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Două tone de azotat de amoniu au fost descoperite de forţele de ordine afgane în Budkhak, o zonă din estul capitalei afgane. Azotatul de amoniu, o substanţă componentă a dispozitivelor explozive improvizate, ar fi putut fi folosit în zeci de atacuri cu bombă, a subliniat, miercuri, un oficial al serviciilor secrete afgane.

„Substanţa se foloseşte în compoziţia bombelor detonate de kamikaze sau transportate de maşini-capcană, astfel că această descoperire va preveni zeci de atacuri cu bombă“, a precizat oficialul afgan sub protecţia anonimatului pentru Reuters.

Potrivit Directoratului Naţional de Securitate, substanţa era transportată în 20 de pachete, trimise din Pakistan de reţeaua extremistă Haqqani, care activează în Afganistan şi Pakistan. 

Gruparea Haqqani, afiliată talibanilor, este responsabilă de mai multe atacuri în Afganistan, mai ales la Kabul.

Descoperirea vine în contextul în care, vineri seară, un hotel din apropierea ambasadei Spaniei a fost vizat de un atac sinucigaş al talibanilor, soldat cu moartea a şase persoane, doi spanioli şi patru poliţişti afgani.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică