Actualul Dalai Lama intenţionează să fie ultimul lider spiritual tibetan şi să pună capăt acestei tradiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actualul Dalai Lama este unul dintre cei mai iubiţi lideri spirituali din lume

Tenzin Gyatso, cel de-al 14-lea Dalai Lama, intenţionează să fie ultimul lider spiritual tibetan şi să pună capăt unei tradiţii religioase vechi de câteva secole. „Instituţia Dalai Lama există de aproape cinci secole. Această tradiţie poate, acum, să se oprească cu cel de-al 14-lea Dalai Lama, care este foarte iubit”, a declarat liderul spiritual duminică, într-un interviu acordat publicaţiei germane „Welt am Sonntag”.

„Dacă vine al 15-lea Dalai Lama şi face de râs funcţia, instituţia Dalai Lama va fi ridiculizată”, a adăugat el râzând, potrivit AFP, preluat de Mediafax. „Oamenii care gândesc în termeni politici este necesar să-şi dea seama, ca atare, că această perioadă de aproximativ 450 de ani în care am avut această instituţie a Dalai Lama şi-a cam trăit traiul”, a mai declarat laureatul Premiului Nobel pentru Pace, în vârstă de 79 de ani.

„Instituţia Dalai Lama era importantă în principal din cauza puterii ei politice. Eu am renunţat complet la putere în 2011, când m-am retras", a spus el. Liderul spiritual al budismului tibetan a anunţat deja că „instituţia Dalai Lama şi-a îndeplinit misiunea", fără să ofere alte precizări.

Dalai Lama a anunţat în martie 2011 că-şi abandonează rolul politic de lider al mişcării tibetanilor în exil, un rol în mod esenţial simbolic. Desemnat Dalai Lama la vârsta de trei ani, el considera deja că s-a retras pe jumătate începând din 2001, când a fost ales pentru prima dată un premier al Guvernului în exil.

Actualele declaraţii, privind încheierea tradiţiei Dalai Lama, sunt fără precedent şi neaşteptate. În iunie, Dalai Lama vorbea despre succesorul său şi spunea că nu exclude posibilitatea ca acest rol să fie preluat de o femeie. Sigur, eu spun asta de ani de zile. Dacă circumstanţele sunt corecte, o femeie Dalai Lama ar putea fi mai utilă slujirii lui Buddha Dharma. Dar dacă se întâmplă, această femeie trebuie să fie foarte, foarte atractiv, cu o faţă frumoasă ... O femeie Dalai Lama cu o faţă urâtă nu ar ajuta mult“, spunea liderul spiritual într-un interviu acordat cotidianului italian „Corriere della Sera”. 

Tenzin Gyatso a fost recunoscut de călugării tibetani drept reîncarnarea celui de-al 13-lea Dalai Lama pe când avea numai doi ani. Un an mai târziu, el a devenit al 14-lea Dalai Lama. În 1950, când a împlinit 15 ani, trupele comuniste au invadat Tibetul şi tânărul Dalai Lama a preluat puterea deplină de şef al statului. 

În 1951 oficialii chinezi au demarat eforturile pentru integrarea Tibetul în China. Tibetanii au protestat însă faţă de alipirea la China, o revoltă înnăbuşită în sânge - mii de manifestanţi au fost ucişi. Atunci, Dalai Lama a fugit în India pe jos şi s-a stabilit în Dharamsala (nordul Indiei), în prezent oraşul care găzduieşte Guvernul tibetan în exil. El a fost urmat în exil de aproape 80.000 de tibetani.

Mai multe pentru tine:
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online