Activistul palestinian care a escaladat turnul Big Ben a fost arestat după 16 ore petrecute la înălțime

0
Publicat:

Bărbatul care a escaladat, sâmbătă dimineață, celebrul turn Big Ben de la Palatul Westminster din Londra a fost arestat după ce a petrecut 16 ore la înălțime, potrivit unui anunț făcut duminică de poliția britanică.

Protestatarul a fost arestat. FOTO: X / @CamYisraelChai

În timpul acțiunii sale de protest, bărbatul a fluturat un steag palestinian și a strigat „Palestina liberă”, conform relatărilor presei internaționale, citate de Reuters.

„Am lucrat cu alte agenții, inclusiv Brigada de Pompieri din Londra, și am desfășurat ofițeri specializați pentru a încheia acest incident cât mai repede posibil, minimizând în același timp riscul pentru viață”, a declarat un purtător de cuvânt al Metropolitan Police.

Pentru a-l convinge să coboare, echipele de intervenție au folosit o macara și au negociat îndelung cu protestatarul. Acesta a refuzat inițial să se conformeze, spunând că va coborî „în condițiile sale”, potrivit Sky News.

Protestatarul a avut asupra sa un telefon pe care l-a folosit să filmeze secvențe de la înălțime, care au fost ulterior publicate pe rețelele de socializare. 

Incidentul a început sâmbătă, la ora 07:24, când poliția metropolitană a fost alertată despre prezența bărbatului pe turnul Big Ben. Din motive de siguranță, autoritățile au închis Podul Westminster, iar tururile turistice de la Parlamentul britanic au fost anulate temporar.

După arestarea protestatarului, toate drumurile au fost redeschise, iar activitățile din zonă au revenit la normal, a precizat poliția britanică.

Sâmbătă, numeroase persoane s-au adunat în exteriorul cordonului de securitate instituit de poliţie. Trei persoane, membre ale serviciilor de salvare, au fost urcate într-o nacelă, una dintre ele folosind un megafon pentru a discuta cu bărbatul care a escaladat turnul.

Acesta, îmbrăcat cu un palton negru şi purtând o cască, agita un drapel palestinian şi a avut asupra sa o eşarfă tradiţională arabă, numită keffiyeh.  

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor