Acţiune ambiţioasă de curăţenie pe Everest. În doar două săptămâni au fost strânse 3 tone de gunoaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Zeci de ani de expediţii pe cel mai înalt vârf montan al planetei au făcut din Everest o ghenă de gunoi, cu resturi, deşeuri şi chiar cadavre.

Însă o echipă dedicată de voluntari se luptă cu această problemă prin efecutarea unuia dintre cele mai ambiţioase planuri de curăţenie şi rezultatele nu întârzie să apară.

Trei tone de deşeuri au fost colectate de pe munte doar în primele două săptămâni de la începerea acţiunii, potrivit AFP. 

Misiunea este desfăşurată de o echipă formată din 14 membri, care şi-a propus să curăţe muntele de 10 tone de gunoaie în 45 de zile

.

Printre gunoaiele recuperate în campania de curăţare a Everestului se numără conserve goale, sticle, plastic şi echipamente montane abandonate. Un elicopter militar ajută această acţiune şi în zilele următoare echipa va urca la taberele mai înalte pentru a colecta mai multe deşeuri.

De asemenea, la 8.848 de metri au fost descoperite patru cadavre, potrivit autorităţilor.

„Echipa noastră a ajuns acum la Tabăra de Bză a Everestului pentru campania de curăţenie. Toate lucrurile de care avem nevoie, inclusiv apă, hrană şi adăpost ne sunt furnizate acolo“, a declarat Dandu Raj Ghimire, director general al Departamentului de Turism din Nepal, potrivit Himalayan Times.

Guvernul nepalez şi comunităţile locale s-au luptat de mult timp cu problema deşeurilor de pe munte, alpinişti din toată lumea escaladând Everestull în fiecare an, în încercarea de a ajunge în vârf.

Din 2011 încoace, au fost făcute eforturi constante de a strânge din tonele de gunoaie de pe munte şi mai multe sisteme de gestionare a deşeurilor au fost implementate.

Potrivit Everest Sumiteers Association, creşeterea mare a numărului de vizitatori din ultimele decenii a avut un impact sever asupra mediului delicat al muntelui.

În 2014, guvernul a introdus o garanţie pentru alpinişti, care le este returnată dacă aceştia ajung la baza muntelui cu opt kilograme de deşeuri.

Însă cei responsabili cu procesul de curăţenie se confruntă acum cu altă problemă: încălzirea globală, care a determinat topirea mai rapidă a zăpezii de pe munte şi expunerea unui număr din ce în ce mai mare de cadavre.

„Din cauza impactului schimbărilor climatice şi al încălzirii globale, zăpada şi gheţarii se topesc rapit şi cadavrele sunt din ce în ce mai expuse şi descoperite din ce în ce mai des de către alpinişti“, a spus Tshering Sherpa, fost preşedinte al Asociaţiei de Alpinism din Nepal.

Peste 200 de alpinişti au murit pe munte din 1922 încoace, atunci când au fost înregistrate primele decese pe Everest. Se crede că cea mai mare parte a cadavrelor a rămas îngropată sub gheţari sau zăpadă.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică