A fost publicată prima imagine cu OZN-ul doborât de avioanele de luptă americane, după o urmărire deasupra Canadei

0
Publicat:

Departamentul Apărării Naționale (DND) al Canadei a făcut publică prima imagine a OZN-ului doborât în februarie 2023 de un avion de luptă american, după o urmărire la care au participat forțele aeriene armate ale celor două state.

Prima imagine cu obiectul zburător FOTO: DND/CTVNews

Potrivit dailymail, fotografia arată un obiect în formă de potcoavă, aparent strălucitor, cu margini nedefinite, deasupra teritoriului Yukon din nord-vestul Canadei, în februarie 2023.

Obiectul a fost doborât de un avion F-22 al Forțelor Aeriene ale SUA, aflat într-o misiune comună cu Forțele Armate Canadiene.

Documentele publicate recent de Departamentul de Apărare Națională al Canadei specifică faptul că „imaginea a fost declasificată după doar câteva zile de la incident”, însă autoritățile militare ale Canadei nu au făcut-o publică până acum.

Un posibil motiv, după cum și-a avertizat colegii un funcționar responsabil cu afacerile publice din cadrul Departamentului Apărării Naționale (DND) al Canadei, a fost teama internă că publicarea acestei imagini neclasificate a unui OZN „ar putea crea mai multe întrebări/confuzie”.

Taylor Paxton, director de comunicare, și-a sfătuit colegii militari că această confuzie ar fi inevitabilă „având în vedere mediul public actual și declarațiile legate de faptul că obiectul este benign”.

Paxton a sugerat că orice mișcare a Forțelor Aeriene Regale Canadiene de a publica fotografia pe rețelele de socializare nu ar face decât să stârnească mai multe întrebări din partea publicului larg și a presei „indiferent de textul care va însoți postarea”.

Obiectul zburător a fost unul dintre cele trei doborâte peste Alaska, Yukon și Lacul Huron între 10 și 12 februarie 2023.

Potrivt publicației citate, generalul de brigadă canadian Eric Laforest a descris OZN-ul drept un „obiect cilindric”. „Sfertul de sus este metalic, restul este alb. Un fir de 20 de picioare (6 metri - n.red.) atârnă dedesubt, cu un fel de pachet suspendat”, a scris generalul Laforest.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”