2025, anul în care Occidentul a clacat. 2026 riscă să fie și mai dur. Analiza The Telegraph
0Pentru Europa, ultimii ani nu au adus clarificări, ci mai degrabă o acumulare de ezitări periculoase. Războiul din Ucraina a devenit testul suprem al coeziunii occidentale, iar rezultatele nu sunt încurajatoare. Slăbiciunea strategică a Europei, combinată cu dependența excesivă de Statele Unite și, mai nou, de imprevizibilitatea lui Donald Trump, a împins continentul într-o zonă de risc major. Iar ceea ce urmează ar putea fi și mai grav, avertizează Francis Dearnley, editor executiv al cotidianului britanic The Telegraph.
În decembrie anul trecut, liderii Uniunii Europene s-au reunit într-un summit etichetat drept „istoric”. Ca de atâtea ori, discursurile au fost corecte politic și previzibile: Ucraina trebuie să decidă singură condițiile păcii, iar drumul său european rămâne deschis. În spatele declarațiilor însă, realitatea a fost mult mai inconfortabilă. Unii lideri au frânat deciziile fie din teamă, fie dintr-o simpatie fățișă față de Moscova. Rezultatul nu a fost unitatea, ci expunerea unei fracturi adânci: Europa nu are o viziune comună asupra războiului care îi redefinește viitorul.
La un an distanță, tabloul este aproape identic. Summitul UE din 2025 a eșuat, din nou, în a debloca activele rusești înghețate – o pârghie rară prin care Moscova ar fi putut fi lovită serios. În schimb, nota de plată a fost transferată contribuabililor europeni, chemați să garanteze un împrumut de 90 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Un gest de sprijin, dar și o dovadă a incapacității politice de a merge până la capăt.
Dearnley avertiza încă de anul trecut că, deși revenirea lui Donald Trump la Casa Albă nu mai era un scenariu fantezist, Europa – inclusiv Marea Britanie – nu a fost capabilă să construiască o strategie de securitate proprie, credibilă și autonomă. Nu a existat o reînarmare rapidă, nu s-au trasat linii roșii clare, iar sprijinul pentru Ucraina a rămas calibrat mai degrabă în funcție de nervozitatea aliaților decât de realitatea de pe front. Viitorul Europei și al Ucrainei a rămas legat de buna voință a unui aliat care risca să devină, foarte curând, nesigur.
Rusia a trecut la provocări deschise
Un an mai târziu, consecințele sunt vizibile. Rusia, încurajată de semnalele de deschidere venite dinspre Trump și de summitul dezastruos din Alaska, a trecut la provocări deschise. Atacurile hibride s-au intensificat, culminând cu pătrunderea unor drone în spațiul aerian al Poloniei. Pentru prima dată în istoria sa, NATO a fost împinsă într-o confruntare directă cu Rusia. În paralel, Washingtonul a tratat tot mai des Europa cu dispreț, semnalând fără echivoc dorința de apropiere de Moscova.
Anul trecut, Dearnley observa că Europa și-a lăsat drept singură opțiune speranța unui „miracol” venit de peste Atlantic și iluzia unor negocieri de pace cu Vladimir Putin. Această speranță se baza pe o presupunere fragilă: că Rusia va negocia cu bună-credință. „Puțini se întreabă ce se întâmplă dacă nu o va face”, scria el atunci.
Întrebarea rămâne, și astăzi, periculos de ignorată. În ciuda dovezilor că Putin nu intenționează să oprească războiul decât în condițiile sale, persistă iluzia că războiul se va stinge de la sine, că o pace proastă poate fi „gestionată” sau că menținerea sprijinului actual va epuiza Rusia. Realitatea istorică este însă mai dură: regimurile care trec cu succes la economia de război rareori se opresc voluntar. Cheltuielile militare ale Kremlinului au explodat, industria a fost recalibrată, iar războiul a devenit nu doar un instrument strategic, ci și unul de supraviețuire economică.
Avertismentele serviciilor de informații europene sunt clare și urgente. Nu există semnale de detensionare, nici în Ucraina, nici în campania de intimidare a Europei. Mai mult, există evaluări care sugerează că Rusia testează deja terenul dincolo de Ucraina, inclusiv în statele baltice, pentru a verifica soliditatea articolului 5 al NATO. Miza Moscovei este ezitarea Europei – un scenariu deja exersat în trecut.
Idealul wilsonian a fost înlocuit de cinismul „sferelor de influență”
Într-o lume în care garanția americană nu mai este certă, ordinea pe care europenii au considerat-o firească timp de decenii s-a prăbușit. 2025 ar putea rămâne în istorie drept anul în care „Occidentul” a încetat să mai funcționeze ca proiect politic coerent. Idealul wilsonian al unei comunități democratice a fost înlocuit de cinismul „sferelor de influență”, un limbaj care legitimează forța și favorizează regimurile autoritare.
În fond, miza este una fundamentală: dreptul popoarelor de a-și alege viitorul. A-l nega – așa cum riscă să o facă actualele tentative de pace impuse – înseamnă abandonarea democrației însăși. Ucrainenii și-au exprimat opțiunea, iar nimeni, subliniază Dearnley, nu are dreptul să o anuleze prin forță, decât dacă Europa acceptă să revină la regulile secolului al XIX-lea.
Pericolul real nu este doar un război cu Rusia, ci precedentul creat: distrugerea deliberată a principiilor care au menținut pacea timp de decenii. Un precedent care ar putea aprinde, mâine, un conflict și mai amplu, poate cu China.
Anul trecut, Dearnley avertiza că Rusia va simula negocieri sau le va abandona complet, mizând pe nerăbdarea americană. Exact asta s-a întâmplat. În cel mai bun scenariu, duplicitatea Moscovei ar fi trebuit să determine Washingtonul să își intensifice sprijinul pentru Ucraina. Astăzi, acest lucru pare tot mai puțin probabil. Schimbarea ideologică din SUA este profundă, iar Trump își afirmă aproape zilnic „relațiile bune” cu Putin, criticându-l constant pe Volodimir Zelenski.
Este, fără îndoială, o lume nouă. Iar prețul inacțiunii, avertiza Dearnley, este mereu același: renunți la principii și, în cele din urmă, pierzi teritorii și vieți omenești. De atunci, au murit și mai mulți oameni nevinovați. Vor muri și alții, dacă nimic nu se schimbă. Iar într-o zi, nu va mai fi vorba despre o „țară îndepărtată”, ci despre copiii Occidentului, obligați să plătească pentru lașitatea unui moment în care încă se mai putea face ceva.