UPDATE Cei patru turişti francezi daţi dispăruţi în Guatemala au fost găsiţi în viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei patru turişti francezi, între care un băiat de şase ani, daţi dispăruţi de două zile după ce se rătăciseră într-un parc arheologic în nordul Guatemalei, au fost găsiţi în viaţă, au anunţat echipele de salvare, relatează sâmbătă AFP.

Templul Marelui Jaguar de la Tikal. Patrimoniul mondial UNESCO în Guatemala FOTO: Shutterstock

UPDATE: Persoanele au fost localizate, erau puţin deshidratate şi au fost stabilizate”, a declarat pentru AFP Gustavo Ara, director regional al pompierilor voluntari din departamentul El Petén, în apropiere de graniţa cu Mexicul şi Belize.

Potrivit unui comunicat publicat de Institutul de Turism din Guatemala, cei patru turişti francezi, membri ai aceleiaşi familii, sunt Ana Gretel Adelaida Haeussler Pivaral, 40 de ani, Patricia Haeussler Porras, 68 de ani, Valentin Christian Arnau Carpentier Haeussler, 6 ani, şi Antony Cédric Patrick Carpentier, 41 de ani.

Ei au fost văzuţi ultima dată miercuri în Parcul Naţional Tikal, unul dintre principalele situri arheologice mayaşe din Guatemala.

Cei patru francezi au fost găsiţi în acelaşi parc, la aproximativ cinci kilometri de principala zonă arheologică a complexului situat între municipiile Flores şi La Libertad, în El Petén.  

Știrea inițială

Turiștii, toți membri ai unei familii, au fost „văzuţi pentru ultima dată” miercuri în Parcul Naţional Tikal, în departamentul El Petén, a informat Institutul de Turism din Guatemala într-un comunicat publicat pe reţelele de socializare.

Cei patru turiști sunt două femei de 40 și 68 de ani, un bărbat de 41 de ani și un copil de șase ani, potrivit sursei citate.

Alerta cu privire la situație a fost transmisă corpului diplomatic și consular acreditat în Guatemala, potrivit institutului citat.

Cei patru turiști au dispărut din Parcul Tikal principalul sit arheologic maya din Guatemala, situate la peste 500 km nord de capitală, în aproprierea de granița cu Mexicul și Belize.

Cu piramidele și templele sale impunătoare, Parcul Tikal este în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1979.

În ianuarie 2022, în același parc național, un turist german a fost găsit mort, la două zile după ce fusese dat dispărut în regiune.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele