„Groapă comună”cu 440 de cadavre descoperită la Izium. Zelenski: Urmele morţii lăsate de Rusia sunt peste tot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O „groapă comună” a fost descoperită la Izium, un oraş recucerit de la ruşi în urmă cu câteva zile, a declarat joi seară preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.

Volodimir Zelenski a făcut anunțul despre crimele ruse FOTO Profimedia

O gropă comună a fost găsită la Izium, în regiunea Harkiv. Acolo au început deja acţiunile necesare. Mâine (vineri) vom avea informaţii mai clare, verificate. Vor fi jurnalişti ucraineni şi străini la Izium. Vrem ca lumea să ştie ce se întâmplă cu adevărat şi la ce a dus ocupaţia rusă. Bucea, Mariupol, acum, din păcate, Izium... Urmele morţii lăsate de Rusia sunt peste tot. Şi trebuie trasă la răspundere pentru asta. Rusia trebuie să dea socoteală Rusiei pentru acest război. Vom face totul pentru asta", a spus Volodomir Zelenski fără a da detalii despre numărul de persoane îngropate sau despre cauzele morţii lor.

Ancheta a început, „ar trebui să avem mai multe informaţii verificate şi clare mâine", a adăugat Zelenski în conferinţa sa video zilnică. Un oficial al poliţiei regionale, Serghei Botvinov, a declarat pentru Sky News că un loc cu aproximativ 440 de morminte a fost descoperit în Izium.

Unii dintre cei decedaţi au fost împuşcaţi, alţii au murit în bombardamente, a adăugat el.La rândul său, preşedintele Zelenski a comparat Izium cu oraşele Bucea şi Mariupol, devenite simboluri ale atrocităţilor invaziei ruse în Ucraina  

Comisia Europeană alături de Ucraina

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis joi, în cursul unei vizite la Kiev, că UE va sprijini Ucraina „atât timp cât va fi nevoie” în faţa Rusiei.

Vizita Ursulei von der Leyen la Kiev survine într-un moment în care trupele ucrainene înregistrează succese în contraofensiva lor și în paralel cu o întrevedere între preşedinţii rus şi chinez, Vladimir Putin și Xi Jinping, la Samarkand, în Uzbekistan, pentru un summit regional al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), prezentată ca o soluţie „alternativă” la alianţele occidentale.

Von der Leyen s-a declarat impresionată de „vitejia” soldaților ucraineni. „Îi veţi avea alături pe prietenii voştri europeni atât timp cât va fi nevoie. Suntem prieteni pentru totdeauna”, a afirmat șefa Executivului european alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ucraina are ca „prioritate” să facă parte din piaţa comună a Uniunii Europene, unde bunurile, serviciile şi capitalurile pot circula libere între ţări, a subliniat Zelenski, citat de AFP și Agerpres.

Tragere la răspundere a lui Vladimir Putin

  „Putin trebuie să piardă acest război şi să fie tras la răspundere pentru actele sale, aceasta este important pentru mine", a declarat Ursula von der Leyen pentru canalul de televiziune al cotidianului Bild.

Fără îndoială că în Ucraina au fost comise crime de război, de la declanşarea ofensivei ruse la sfârşitul lunii februarie, „de aceea susţinem strângerea de probe" pentru o procedură în faţa Curţii Penale Internaţionale", a adăugat şefa executivului european, care a efectuat o vizită la Kiev în cursul zilei.

Bazele sistemului nostru de drept internaţional cer să urmărim penal astfel de crime şi, în cele din urmă, Putin este responsabil pentru ele", a adăugat ea. Întrebată despre probabilitatea ca şeful statului rus să poată fi adus într-o zi în faţa justiţiei internaţionale, Ursula von der Leyen a răspuns: „Cred că este posibil".  

În retragerea lor cât mai spre est, trupele Moscovei au avariat numeroase clădiri și au produs jafuri. Comandamentul Operațional Sud al Ucrainei a raportat că forțele ucrainene au avariat depozitele de muniții rusești din Sadove (la aproximativ 15 km sud-vest de Snihurivka) și raioanele Mykolaiv și Herson și au lovit centrul de control al vehiculelor aeriene fără pilot (UAV) din Komyshany, la nord-vest de orașul Herson.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”