Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la UE, în timpul negocierilor de pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter

Preşedintele ucrainean Volodîmîr Zelenski a semnat luni o cerere oficială pentru ca ţara sa să adere la Uniunea Europeană, chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene din Belarus, relatează Reuters.

Zelenski a cerut Uniunii Europene să permită aderarea Ucrainei la UE sub o procedură specială, deoarece se apără de invazia forţelor ruse.

„Soldaţii noştri nu luptă doar pentru ţara noastră, luptă pentru toată Europa. Pentru toţi copiii din Europa. Suntem recunoscători partenerilor că sunt alături de noi, dar scopul nostru e să fim alături de toţi europenii şi, cel mai important, să fim la egalitate”, spune preşedintele ucrainean.

„Sunt sigur că asta este corect, sunt sigur că asta merităm. Sunt sigur că este posibil”, a adăugat Zelenski într-un nou mesaj video publicat pe Instagram chiar înaintea negocierilor ruso-ucrainene din Belarus.

Anterior, premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, a confirmat că ţara sa a trimis oficial cererea de aderare la UE.

„Propunerea care face istorie vine de la prietenul meu, prim-ministrul Eduard Heger, despre apartenenţa #Ucrainei la #UE. Cererea este pe drum, naţiunea ucraineană a făcut alegerea europeană cu mult timp în urmă. Sincere mulţumiri pentru sprijinul extraordinar!”, a scris premierul Ucrainei pe Twitter. 

Eduard Heger, premierul Slovaciei, a criticat dur acţiunile Rusiei şi a cerut aderarea Ucrainei la UE. „Europa funcţionează acum într-o nouă paradigmă, în care Ucrainei ar trebui sa i se ofere o procedură specială de integrare”, a declarat premierul slovac.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus duminică seara că Ucraina este „una dintre noi” şi că „îi vrem (pe ucraineni) în Uniunea Europeană”.

„Avem un parcurs cu Ucraina care include, spre exemplu, integrarea pieţei ucrainene în piaţa unică”, a continuat von der Leyen.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat la rândul său luni că va avea loc o dezbatere privind o viitoare aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.

Aderarea la UE necesită un acord unanim din partea celor 27 de state membre, iar actualmente există „opinii diferite şi sensibilităţi” referitor la acest subiect, a mai afirmat preşedintele Consiliului European.

„Comisia Europeană va trebui să formuleze un aviz oficial şi Consiliul se va pronunţa”, a explicat Charles Michel.

        Vezi această postare pe Instagram                       O postare distribuită de Володимир Зеленський (@zelenskiy_official)
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”