Zeci de ţări se reunesc, marţi, în Germania, pentru a întări apărarea Ucrainei: „Pot câştiga dacă au echipamente bune”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Razboi în Ucraina FOTO EPA-EFE

Aproape 40 de ţări se reunesc, marţi, în Germania, la invitaţia Statelor Unite, pentru a întări apărarea Ucrainei care, potrivit secretarului de stat american al Apărării Lloyd Austin "poate câştiga" în faţa Rusiei, dacă i se oferă mijloacele, informează AFP.

În momentul în care Rusia vizează controlul total al sudului Ucrainei şi a regiunii Donbas, această reuniune organizată la baza aeriană americană din Ramstein, în vestul Germaniei, este menită să "furnizeze capacităţi suplimentare pentru forţele ucrainene", a declarat luni Austin, la revenirea de la Kiev. 

"Ei pot câştiga dacă au echipamentele bune, susţinerea", a subliniat el după această vizită în cursul căreia s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în compania secretarului de stat Antony Blinken.  

Statele Unite, care furnizează cel mai mare ajutor militar internaţional Ucrainei, vor "să le ofere tipul de sprijin, tipul de artilerie şi de muniţie care să fie eficiente în acest stadiu al luptei", a precizat şeful Pentagonului într-o conferinţă de presă în Polonia, nu departe de frontiera ucraineană. 

Kievul solicită mai ales artilerie grea şi blindate pentru a încerca să respingă forţele ruseşti în câmpiile vaste din sudul şi estul ţării, dar echipamentul de fabricaţie rusă în care au fost antrenate forţele ucrainene devine din ce în ce mai rar.

Unele ţări din Europa de Est care le deţin încă le trimit la Kiev, uneori în schimbul armelor americane de nouă generaţie, după cum au văzut jurnaliştii care îl însoţeau pe Austin în Polonia.

Şeful Pentagonului şi Antony Blinken au vorbit cu reprezentanţii presei dintr-un depozit în care au fost îngrămădite tone de ajutor umanitar şi militar, gata să fie încărcate în camioane pentru transferul lor în Ucraina.

"Vorbim cu colegi din alte ţări pentru a obţine acelaşi tip de arme şi primim semnale că multe ţări vor trimite voluntari", a asigurat şeful Pentagonului.

Franţa a anunţat deja că trimite tunuri Caesar cu o rază de acţiune de 40 de kilometri, iar Marea Britanie a donat rachete antiaeriene şi vehicule blindate Starstreak.

Întâlnirea are, de asemenea, scopul de a asigura securitatea Ucrainei pe termen lung, odată cu încheierea războiului.

„Este vorba în principal de modernizare şi de a se asigura că armata lor să fie în continuare puternică şi capabilă să funcţioneze în viitor. Nu este vorba de garanţii de securitate, ci de adevăratul lor dispozitiv militar", a indicat vineri purtătorul de cuvânt al Pentagonului John Kirby. 

Această reuniune nu se desfăşoară în cadrul NATO, chiar dacă secretarul general al Alianţei nord-atlantice, Jens Stoltenberg, trebuie să participe. 

„NATO ca alianţă nu oferă ajutor militar Ucrainei, aşa că acest lucru nu se face deloc în cadrul NATO", a sublinait Kirby.

Printre cele 40 de ţări invitate, se află aliaţii europeni ai Statelor Unite, dar şi ţări mai îndepărtate precum Australia şi Japonia care se tem că o victorie rusă în Ucraina ar crea un precedent şi ar încuraja ambiţiile teritoriale ale Chinei. 

Finlanda şi Suedia, ţări tradiţional neutre care au în vedere aderarea la NATO de la invazia Ucrainei de către forţele ruse, se află de asemenea pe lista de invitaţi. 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi