Zeci de persoane, arestate în Franța pentru că doreau să perturbe Jocurile Olimpice

0
Publicat:

Forțele de securitate franceze au arestat aproape 50 de persoane care intenționau să perturbe Jocurile Olimpice, a anunțat ministrul de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Agerpres.

Zeci de persoane, arestate în Franța pentru că intenționau să perturbe Jocurile Olimpice FOTO Arhivă

„Au existat planuri privind acţiuni de sabotaj sau proteste radicale care ar fi urmat să aibă loc chiar de la primele probe ale competiţiei olimpice, dar am reuşit să împiedicăm aceste lucruri", a transmis ministrul.

Potrivit publicației franceze Le Parisien, 45 de membri ai grupării ecologiste radicale „Extinction Rebellion" au fost reținuți din cauză că planificau proteste față de consecințele sociale și ecologice ale Jocurilor Olimpice 2024.

Le Figaro a relatat la rândul său că un activist de extremă-stânga a fost arestat dumnică la aproximativ 121 de kilometri nord-vest de capitala Paris. Acesta a fost prins într-un tren, având asupra sa „chei de acces la sediile tehnice ale SNCF" și „clești de tăiat sârma"

Parchetul din Paris a menționat însă că această arestare nu are legătură cu ancheta privind perturbarea traficului feroviar de vineri.

De asemenea, mai multe sabotaje, care au avut loc în timpul nopții, au afectat reţelele de fibră optică ale mai multor operatori, între care Free şi SFR, au informat surse din poliție.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”