Zelenskii îl înlocuiește pe comandantul care conduce războiul împotriva Rusiei în estul Ucrainei. Liderul regimentului Azov ceruse anchetă asupra generalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat, luni, demiterea comandantului forţelor comune ale armatei ucrainene, generalul Iuri Sodol, care fusese acuzat de incompetenţă în gestionarea războiului împotriva Rusiei.

Preşedintele ucrainean nu a dat nicio explicaţie pentru decizia sa în discursul său nocturn. El a precizat că Iuri Sodol, care tocmai fusese avansat în acest an, a fost înlocuit de generalul Andri Hnatov în această funcţie, care se ocupă de planificarea strategică a operaţiunilor.

Demiterea lui Iuri Sodol vine după ce un mesaj al şefului regimentului Azov, o unitate foarte respectată în Ucraina, a sugerat că iniţiativele generalului au condus la eşecuri majore pe câmpul de luptă.

Într-o postare pe Telegram, Bohdan Krotevici, şeful regimentului Azov, nu l-a numit pe Iuri Sodol, dar a spus că un anumit general "a ucis mai mulţi soldaţi ucraineni decât orice general rus".

"Ceea ce contează pentru mine este că toţi comandanţii de batalioane sau brigăzi de luptă sunt aduşi în faţa justiţiei pentru pierderea unui post de observaţie, dar un general nu este adus în faţa justiţiei pentru pierderea unor regiuni, a zeci de oraşe şi a mii de soldaţi", a scris Bohdan Krotevici.

"Tot personalul militar înţelege acum despre cine vorbesc pentru că 99% din armată îl urăşte pentru ceea ce face", a subliniat el.

Bohdan Krotevici, șeful de stat major al Brigăzii Gărzii Naționale Azov, a solicitat oficial Biroului de Investigații de Stat (DBR) să-l investigheze pe general-locotenentul Iuri Sodol, comandantul Forțelor Comune ale Forțelor Armate ale Ucrainei .

Ukrainska Pravda a cerut biroulului DBR o confirmare și a constatat că o astfel de solicitare a fost făcută.

„Am cerut o anchetă asupra unui general militar, care, în opinia mea, a provocat mai multe victime ucrainene decât orice general rus. Nu-mi pasă dacă mă investighează sau mă bagă în închisoare”, a spus Krotevici în declarația sa.

„Este inacceptabil ca ofițerii de rang inferior să fie judecați pentru pierderea posturilor de observație, dar generalul nu este tras la răspundere pentru pierderea unor regiuni întregi și a mii de soldați”.

Krotevici l-a acuzat pe general că vizează comandanții care performează bine, evitând în același timp răspunderea pentru propriile eșecuri.

„Această persoană începe investigații împotriva comandanților care avansează și nu își pierd pozițiile, dar nu inițiază anchete interne împotriva sa”, a scris Krotevici, încheindu-și declarația prin: „Rubiconul a fost traversat”.

El a criticat în continuare condițiile actuale de luptă, subliniind eroismul extraordinar al soldaților și ofițerilor de rang inferior care, potrivit lui, reușesc în ciuda unei conduceri inadecvate.

Înlocuitorul lui Sodol, Andri Hnatov a fost din 2022 vicecomandant al forţelor ucrainene pe frontul de sud şi a jucat un rol principal în recucerirea de către armata ucraineană a celei mai mari părţi a regiunii Herson.

Volodimir Zelenski: Principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor noastre cu tot ceea ce au nevoie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mai afirmat în mesajul către popor că principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor militare ucrainene cu tot ceea ce au nevoie. El mai afirmă că ultimele pregătiri sunt în curs de desfăşurare pentru evenimentul istoric extrem de important de marţi, precizând că negocierile dintre Ucraina şi Uniunea Europeană privind aderarea Ucrainei sunt gata să înceapă.

Liderul ucrainean a subliniat că a avut o întâlnire cu comandantul suprem, şeful Statului Major General şi ministrul apărării.

Am discutat despre situaţia din zonele-cheie, accentul fiind pus în prezent pe regiunea Doneţk şi pe aprovizionarea forţelor noastre cu tot ceea ce au nevoie. Am discutat, de asemenea, probleme de personal în cadrul forţelor armate ale Ucrainei“, a spus Zelenski.

El arată că a fost prezentat un raport privind consecinţele atacurilor cu rachete ruseşti asupra Pokrovsk.

”Zeci de persoane au fost rănite, inclusiv trei copii. Patru persoane au fost ucise. Condoleanţele mele familiilor şi apropiaţilor acestora. Vom riposta cu siguranţă la acest atac rusesc, iar răspunsul nostru va fi total corect”, spune preşedintele Ucrainei.

Zelenski mai declacă că a prezentat un nou şef al Departamentului pentru protecţia statului. ”Sarcina sa este de a crea o structură nouă, modernă a Departamentului, de a asigura un nou format şi o nouă calitate. Una absolut patriotică”, afirmă el.

”În al treilea rând, i-am onorat pe luptătorii noştri de la Centrul de Operaţiuni Speciale "A" al Serviciului de Securitate al Ucrainei cu premii de stat ale Ucrainei. Ei sunt oameni eroici! Putem fi cu adevărat mândri de fiecare dintre ei. Le-am mulţumit pentru puterea lor şi i-am felicitat cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a Centrului de Operaţiuni Speciale”, a mai spus Volodimir Zelenski.