Viktor Orban susţine că vrea să înlăture „elitele liberale progresiste” la alegerile europarlamentare din 2024

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orban a acuzat de asemenea Parlamentul European că se ocupă de "prostii" şi i-a comparat pe actualii eurodeputaţi cu "sovieticii" care au încercat "să schimbe debitele râurilor".

Viktor Orban FOTO Inquam Photos

Uniunea Europeană este condusă de o elită liberală progresistă, care "se ocupă cu tot felul de nonsensuri" în locul problemelor europene importante, cum ar fi viitorul demografic al continentului, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban la Summitul Demografic, un forum de susţinere a familiei tradiţionale pe care-l găzduieşte la Budapesta şi la care printre participanţi se numără de asemenea şefa guvernului italian, Georgia Meloni, şi preşedinţii sârb şi bulgar, Aleksandar Vucic şi Rumen Radev.

"A sosit momentul să înlocuim discursul dominant" în Uniunea Europeană, care este condusă de o elită "progresistă şi liberală" neinteresată de principalele probleme ale cetăţenilor europeni, precum cea a dorinţei de "a avea o familie şi a creşte copii", a deplâns Orban, citat de agenţia EFE.

În loc să abordeze aceste probleme, politica europeană se concentrează pe "cote de carbon şi cote LGTBI+", a remarcat el la forumul desfăşurat sub tema "Familia este cheia securităţii".

Orban a acuzat de asemenea Parlamentul European că se ocupă de "prostii" şi i-a comparat pe actualii eurodeputaţi cu "sovieticii" care au încercat "să schimbe debitele râurilor".

"Nu avem nicio şansă de a convinge actualele elite liberale, progresiste - trebuie să le dăm la o parte", dar "o asemenea schimbare necesită ca forţele conservatoare pro-familie să preia puterea în cât mai multe state europene", a mai remarcat premierul ungar, potrivit agenţiei MTI. "Avem totul pentru a schimba balanţa puterii în avantajul nostru" la alegerile europarlamentare de anul viitor, crede Orban.

Vorbind despre politica demografică a Ungariei, el a enunţat măsurile de stimulare a natalităţii, în special stimulente financiare şi fiscale acordate familiilor, deşi a admis că acestea nu sunt suficiente, prin urmare a promis schiţarea a ceea ce a numit un "program 2.0" al politicii de susţinere a familiei.

La rândul ei, şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a apreciat că este nevoie de măsuri la nivelul Uniunii Europene pentru creşterea natalităţii, avertizând că, în lipsa acestora, blocul comunitar riscă să intre în colaps. Ea a respins ideea conform căreia scăderea natalităţii poate fi compensată prin imigraţie, deşi a subliniat că "ceva imigraţie legală poate fi benefică economiilor europene".

"Trebuie să apărăm familia, pe Dumnezeu şi tot ce formează civilizaţia noastră, şi nu trebuie să cădem în ideea că oricine vorbeşte despre acestea este un retrograd", a punctat Giorgia Meloni.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump