Viktor Orban se opune includerii Patriarhului Kirill pe lista de sancţiuni a UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viktor Orban FOTO EPA-EFE

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că nu va sprijini sancţiunile UE care vizează lideri religioşi din Rusia, mai ales Patriarhul Kirill.

Liderul ultraconservator de la Budapesta susţine, potrivit purtătorului său de cuvânt, citat de agenţia de presă MTI, că sancţionarea unor demnitari religioşi „va afecta libertatea religiei în comunităţile maghiare, lucru sacru şi inviolabil”.

Această nouă reticenţă a Guvernului ungar cu privire la sancţionarea Rusiei lui Putin din cauza războiului dus în Ucraina survine în urma unei întâlniri, joi, la Budapesta, între Viktor Orban şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Siriace, Ignatius Aphrem II.

Ignatius Aphrem II este unul dintre liderii religioşi care au solicitat UE să nu-l sancţioneze pe Patriarhul Kirill.

Potrivit şefului Bisericii Ortodoxe Siriace, citat de asemenea de MTI, o astfel de măsură „ar crea un precedent care ar provoca confuzie milioanelor de credincioşi”.

Patriarhul Kirill, „un aliat de lungă durată al preşedintelui Vladimir Putin, a devenit unul din principalii susţinători a agresiunii militare împotriva Ucrainei”, explică Executivul european decizia de a propune sancţionarea liderului ortodox rus.

La fel ca ministrul de Externe Serghei Lavrov şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, Patriarhul Kirill a susţinut că Rusia „nu a atacat niciodată pe nimeni”, ci doar „şi-a apărat graniţele”. Aceasta este doar una din multele declaraţii în care şeful Bisericii Ortodoxe Ruse s-a dedat manipulării pentru a justifica vârsarea de sânge făcută de Putin în Ucraina.

Papa Francisc a condamnat poziţia pro-război a Patriarhului Kirill şi l-a îndemnat să nu devină „băiatul de altar al lui Putin”.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"