Viktor Orban face apel la revizuirea tratatului fondator al Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viktor Orban FOTO Bloomberg

Tratatul fondator al Uniunii Europene (UE) este necesar să fie revizuit, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, în urma unei întâlniri cu omologul său macedonean Nikola Gruevki, relatează MTI.

UE trebuie să-şi apere frontierele, cultura, interesele economice şi democraţia, a declarat Orban, precizând că aceasta este poziţia Ungariei.

„Tratatul fondator este, în prezent, un obstacol în calea acestui lucru (poziţia Ungariei), iar eu cred că este necesar să fie revizuit“, a declarat premierul populist ungar.

Orban reitera astfel o declaraţie pe care a făcut-o vineri dimineaţa într-un interviu pentru postul public de radio Kossuth.

Pentru a face Europa eficientă, este necesară reconsiderarea problemelor de bază, a adăugat el.

Întrebat dacă el consideră sistemul Schengen „mort“, la fel ca şi Acordurile de la Dublin, Orban a răspuns că „Dublinul este mort, Schengenul e în viaţă“.

Ungaria va depune eforturi hotărâte în vederea modificării actualei politici europene în domeniul migraţiei, deoarece lipsa controalelor costă vieţi pe continent şi-i expune pe europeni în mod direct pericolului, a mai declarat premierul populist ungar.

Orban a reiterat, după întâlnirea cu premierul macedonean Nikola Gruevski, că Ungaria susţine eforturile Macedoniei de aderare la UE şi NATO.

Este în interesul strategic al Ungariei ca fiecare ţară din Balcani dintre Ungaria şi Grecia să fie membră UE şi NATO, a subliniat el.

În prezent, între Ungaria şi Grecia „se cască o gaură“, a apreciat Orban.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Black Friday 2025: Top 20 cele mai iubite parfumuri bărbătești – best-seller, lux și reduceri exclusive cu peste 1.000 €
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Eugen Sabău, românul eutanasiat în Spania, după ce a ucis 3 oameni: „Și-a dat seama că...”