VIDEO Ucraina a mobilizat zeci de tancuri la Slaviansk. Noi confruntări violente la Mariupol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confruntările violente din oraşul ucrainean Mariupol au fost prezente şi marţi seară, atunci când mai mulţi bărbaţi mascaţi au atacat un punct de control al separatiştilor proruşi, provocând moartea unei persoane şi ranirea altor trei, informează agenţia rusă Itar-Tass.

Un schimb de focuri a avut loc după ce mai mulţi bărbaţi mascaţi şi îmbrăcaţi în negru au început să atace un punct de control al separatiştilor proruşi din regiunea Donbas.

Un purtător de cuvânt al miliţiei proruse, Dmitri Simonov, a anunţat că ofensiva a fost pusă la punct de către susţinători ai mişcării paramilitare Pravîi Sektor (Sectorul de dreapta). Tot acesta susţine că circa o mie de militari ucraineni vor ajunge în curând în Mariupol şi vor încerca să recapete controlul asupra oraşului.

„Oameni camuflaţi în negru au tras mai multe focuri de armă”, a declarat şi un activist local, pe nume Dimitri, citat de Russia Today.

Totodata, RIA Novosti precizează, citând surse din Doneţk, că „mai mulţi bărbaţi necunoscuţi au atacat punctele de control ale separatiştilor”.

Între timp, autorităţile de la Kiev continuă operaţiunea militară de a recăpăta controlul asupra mai multor oraşe din Doneţk. Recent, preşedintele interimar al Ucrainei, Aleksandr Turchinov, a semnat un decret de mobilizare parţială a militarilor în vederea consolidării capacităţii de apărare a ţării.

Potrivit presei ruse, trupele militare ucrainene au înconjurat de curând oraşul Slaviansk şi interzic civililor să-l părăsească.

Imaginile surprinse de postul Russia Today arată o moblizare din ce în ce mai puternică a armatei ucrainene. Circa 30 de tancuri şi aproape 20 de vehicule blindate de luptă au fost amplasate la marginea oraşului Slaviansk, a confirmat comandantul separatiştilor din cadrul „Republicii Doneţk”, Igor Strelkov, conform Russia Today.


Citeşte şi:

Psihoză în Ucraina în legătură cu 9 mai

În Kiev nu vor avea loc marşuri şi parade militare în ziua de 9 mai, când   fostele state mebre ale URSS sărbătoresc Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste, din cauza posibilelor provocări.

Luptele continuă în Ucraina. Kievul a trimis trupe de elită la Odessa

Autorităţile ucrainene au trimis o unitate de elită din gardă naţională pentru a suprima mişcarea pro-rusă. Luptele au continuat între militarii trimişi de Kiev şi miliţiile separatiste. Kievul face eforturi pentru a recăpăta controlul asupra regiunii de est a ţării înainte de 11 mai, când aici este programat un referendum pentru secesiune.

Novorusia, proiectul lui Putin, eroare politică imposibil de guvernat

Novorusia este denumirea regiunii istorice din sudul Ucrainei şi sud-vestul Rusiei, pierdută de Imperiul Otoman în secolul al XIII-lea în favoarea ţarilor ruşi. Separatiştii proruşi din estul Ucrainei cer recreerea Novorusiei şi formarea unui stat independent, iar preşedintele rus Vladimir Putin a menţionat Novorusia în ultimul său maraton televizat, însă şansele reale ca Noua Rusie să formeze centrul unei noi ţări  sunt dezbătute de specialişti.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews