VIDEO O tânără britanică îl loveşte şi îl scuipă pe un pensionar asiatic, în centrul oraşului Coventry

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără de 19 ani a fost arestată după ce l-a atacat pe un bătrân, în plină zi, în centrul oraşului britanic Coventry. Imaginile video îl arată pe bărbat, prăbuşit la pământ, cu un ochi vânăt şi cu nasul însângerat.

Adolescenta a continuat să-l lovească şi să-l înjure, fără ca nimeni să intervină în ajutorul bătrânului, pe care fata l-a şi scuipat. În timpul atacului, bărbatul, adept al sikhismului, îşi pierde turbanul, un simbol al religie sale. 

Atacul, care pare să nu fi fost provocat de bărbatul de origine asiatică, a fost filmat pe mobil de către un trecător. Clipul video a fost postat pe reţelele sociale Facebook şi Twitter, unde a născut controverse şi un val de repulsie din partea utilizatorilor. 

Mă simt rău fizic, mi-aş fi dorit să nu fi văzut niciodată acest video”, spune Harmony Lully, un internaut citat de Dailymail. „Nu pot să cred că cineva a putut să comită un act atât de oribil, mai ales în oraşul meu! Şi ruşine celor care au stat să se uite şi să filmeze şi nu au avut decenţa să o oprească pe fata asta. Sper să se facă dreptate!

Imagini şocante: O adolescentă loveşte cu pumnii şi scuipă un bătrân de 80 de ani!

Un alt utilizator, Ajay Singh, a scris: „Turbanul nu este doar un accesoriu vestimentar. Ne oferă un sens al responsabilităţii. Mai mult de atât, ne transmite valoarea pe care o primim de la cartea sfântă - şi asta înseamnă a-i apăra pe cei slabi şi vulnerabili”

Adolescenta a fost dusă la secţia de poliţie din West Midlands pentru a fi anchetată despre atacul din Trinity Street, Coventry, din data de 10 august. Şeful poliţiei din Coventry,  Andy Nicholson, a declarat: „Acesta a fost un atac josnic şi violent asupra unui bătrân în plină zi. Victima are 80 de ani şi a fost lăsată să zacă la pământ cu un ochi învineţit şi cu nasul spart”.

Poliţia a făcut apel către posibilii martori ai atacului şi i-a rugat pe cei care au postat filmuleţul pe reţelele sociale să-l retragă pentru a nu periclita ancheta. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani