VIDEO Cum este privit noul Papă, Jorge Bergoglio, în Argentina, ţara din care provine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romano-catolicii sărbătoresc numirea cardinarului argentinian Jorge Bergoglio ca noul Papă la Catedrala Metropolitană din Buenos Aires FOTO Reuters

Noul Papă Jorge Bergoglio, cunoscut de acum înainte sub numele de Papa Francisc, reprezintă o personalitate faţă care populaţia argentiniană fie-şi arată admiraţia, fie o critică puternic, în funcţie de persoanele cărora te adresezi, scriu jurnaliştii de la BBC.

Fiind primul latin american care a fost numit Papă, argentinienii au sărbătorit până noaptea târziu alegerea sa în fruntea Bisericii Catolice, vestea fiind primită cu entuziasm, urale de bucurie şi cu adevărate petreceri în stradă.

Cu toate acestea, pentru unii cardinalul Bergoglio este un personaj extrem de conservator, atitudine care l-a înstrăinat din anumite sectoare ale societăţii. Câţiva dintre argentinienii de stânga, alături de alte persoane implicate în activismul social, şi-au exprimat în mod repetat temerea că Bergoglio va fi numit succesorul lui Benedict al XVI-lea.

Cu câţiva ani în urmă, conducătorul unei binecunoscute organizaţii argentiniene pentru apărarea drepturilor omului l-a denunţat pe Cardinalul Bergoglio susţinând că a avut legături strânse cu ultimul guvern militar al ţării, din perioada 1976-1983. Horacio Verbitsky, director al centrului pentru Studii Sociale şi Juridice, a publicat un articol în care relata faptul că în 1976 cardinalul Bergoglio le-a „predat“ militarilor doi preoţi locali, pentru a fi torturaţi.

Fostul Cardinal a negat această întâmplare, insistând că s-a întâlnit cu doi foşti lideri militari argentinieni pledând pentru eliberarea prizonierilor.

Relaţie tensionată cu liderii argentinieni

Mai mult decât atât, noul Papă a avut o relaţie dificilă şi cu ambii preşedinţi ai Argentinei, soţii Nestor şi Cristina Kirchner. Cu Nestor Kirchner, soţul decedat al actualului lider, Cristina, fostul cardinal a avut o relaţie distantă şi marcată de conflicte, Nestor numindu-l un „adevărat reprezentant al opoziţiei“, potrivit publicaţiei „Worldcrunch“.

Cu toate acestea, când Nestor Kirchner a murit în anul 2010, Bergoglio a reacţionat rapid şi s-a oferit să oficieze o liturghie în memoria lui.

Cristina a fost aleasă preşedinte în anul 2007, iar cel mai tensionat moment dintre ei a avut loc în 2010, când a fost aprobată legea ce permitea căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Bergoglio a fost una dintre cele mai reprezentative figuri care s-a opus, lansându-se într-o luptă inutilă împotriva măsurii. Opoziţia sa înverşunată faţă de căsătoriile între homosexuali i-a atras antipatia în rândul susţinătorilor de parteneriate civile.

O viaţă modestă

Înainte de a fi ales Papă, cardinalul în vârstă de 76 de ani a fost un lider influent al Bisericii Romano Catolice. Predicile sale de duminică ajungeau adesea în ziare, iar pentru un anumit sector al societăţii argentiniene opiniile sale erau considerate unele de formare.

El a fost lăudat datorită muncii sale sociale, dar şi a modului de viaţă auster. În ciuda faptului că deţine o poziţie proeminentă, el foloseşte mijloacele de transport în comun, iar spre Vatican a ales să zboare la clasa economică.

Acordă foarte rar interviuri, iar cei care l-au cunoscut spun că întotdeauna refuză invitaţiile de a lua cina la restaurant, preferând să mănânce singur în locurile destinate servirii cinei persoanelor fără adăpost.

În afară de religie, fostul cardinal mai este pasionat de muzică clasică şi de clubul de fotbal San Lorenzo de Almagro.

Habemus Papam: Fum alb la Vatican. Cardinalii au ajuns la un acord

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”