Valul de căldură scoate la iveală o trecătoare din Alpii elveţieni, ascunsă sub gheaţă de cel puţin 2.000 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ilustrativă Shutterstock (Arhivă)

Valul de căldură, care a pus stăpânire pe întreaga Europă occidentală, scoate la iveală o trecătoare din Alpii elveţieni, care a fost ascunsă sub gheaţă cel puţin din perioada română, în urmă cu cel puţin 2.000 de ani, relatează, joi, AFP, potrivit Agerpres.

Fiind situată la o altitudine de 2.800 de metri pe domeniul schiabil Glacier 3000, în sectorul Diablerets (vest), această trecătoare este, în acest moment, parţial vizibilă. 

Conform responsabililor domeniului Glacier 3000, această trecătoare va fi „în întregime” vizibilă „peste câteva săptămâni”. 

În anul 2012, grosimea gheţii era de circa 15 metri în această zonă. 

Vara acestui an s-a dovedit a fi dezastruoasă pentru gheţarii care s-au topit într-un ritm accelerat în acest an. 

Conform glaciologului Mauro Fischer, cercetător la Universitatea din Berna, care vizitează în mod frecvent zona, pierderea din grosimea gheţarilor din regiunea în care se află trecătoarea va fi, în medie, de trei ori mai mare în acest an în comparaţie cu ultimele zece veri. 

Într-un timp scurt aceste schimbări modifică funcţionarea domeniului schiabil fiindcă trecătoarea permitea conexiunea dintre gheţarii Scex Rouge şi Tsanfleuron, pe care coborau schiorii. În acest moment, cei doi gheţari sunt separaţi de o bucată de pământ. 

„Planificăm reînnoirea facilităţilor din acest sector în următorii ani, iar o idee ar fi să schimbăm traseul actualului telescaun”, a afirmat directorul telescaunului, Bernhard Tschannen. 

Topirea gheţarilor afectează practicarea sporturilor de iarnă şi drumeţiile, însă determină, totodată,  apariţia de sub gheaţă a epavelor unor avioane sau a cadavrelor unor persoane dispărute.

În două săptămâni, două schelete umane au fost descoperite în cantonul Valais din vest, identificarea lor fiind în curs. Conform agenţiei elveţiene de presă ATS, poliţia din Valais are o listă cu circa 300 de persoane dispărute începând din anul 1925, dintre care majoritatea au dispărut înainte de utilizarea ADN. 

Astfel, în luna iulie a anului 2017, pe gheţarul Tsanfleuron, au fost găsite trupurile a două persoane care formau un cuplu şi au dispărut în anul 1942. De asemenea, în luna iunie a anului 2012, pe gheţarul Aletsch au ieşit la suprafaţă osemintele a trei fraţi dispăruţi în anul 1926. 

În urmă cu o săptămână, pe gheţarul Aletsch a fost găsită epava unui avion care s-a prăbuşit în Alpi în anul 1968. La bord se aflau trei persoane ale căror trupuri fuseseră recuperate la acea vreme, dar nu şi epava.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!