Valérie Trierweiler a adresat mulţumiri celor care au sprijinit-o în perioada de spitalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valerie Trierweiler. FOTO: Reuters

Partenera preşedintelui francez François Hollande, Valérie Trierweiler, a adresat mulţumiri, sâmbătă, printr-o postare pe Twitter, tuturor celor care au spriijinit-o în perioada de spitalizare, după dezvăluirile privind o relaţie amoroasă a şefului statului cu actriţa Julie Gayet, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„Le mulţumesc din adâncul inimii tuturor celor care au trimis mesaje de susţinere şi de refacere pe Twitter, prin SMS-uri sau pe e-mail. Foarte impresionată”, a scris pe contul său de Twitter Valérie Trierweiler, care a părăsit sâmbătă după-amiază spitalul parizian în care a fost internată.

Trierweiler a părăsit spitalul Pitié Salpétrière între orele locale 15.00 (16.00, ora României) şi 16.00 (17.00, ora României) pentru a merge la „La Lanterne”, reşedinţa prezidenţială situată în apropiere de Versailles, unde se va odihni „câteva zile”, a precizat pentru AFP biroul Primei Doamne.

În acelaşi moment, preşedintele Hollande se afla la Corrèze, în sud-vestul Franţei, respectându-şi cu stricteţe agenda politică, aşa cum a făcut-o şi în cursul săptămânii, cu excepţia unei vizite, joi seara, la partenera sa.

Valérie Trierweiler, în vârstă de 48 de ani, jurnalistă şi mama a trei copii, a fost spitalizată la 10 ianuarie după o depresie uşoară, potrivit anturajului său, provocată de publicarea, de către revista Closer, a unui dosar special intitulat „iubirea secretă a preşedintelui”, în care se vorbea despre relaţia amoroasă a lui Hollande, în vârstă de 59 de ani, cu actriţa Julie Gayet, în vârstă de 41 de ani.

„În sfârşit alături de mama! Sunt bucuros să o revăd”, a scris pe contul său de Twitter Léonard, cel mai mic fiu al lui Valérie Trierweiler, în vârstă de 16 ani.

În Corrèze, François Hollande a evitat să vorbească pe marginea acestei situaţii. În plus, el a renunţat la tradiţionalele băi de mulţime, a limitat contactele cu presa şi a evitat să meargă la Tulle, unde obşnuia să „se ducă” după alegerea sa la Elysée. Ultima sa vizită în acest oraş data din 20 iulie. În acea zi, el a fost însoţit, potrivit presei locale, de actriţa Julie Gayet.

Cel puţin 93 de jurnalişti, printre care trimişi speciali ai New York Times, BBC şi publicaţiei germane Stern, au făcut deplasarea la Tulle, ceea ce denotă un interes mediatic crescut pentru viaţa sentimentală a şefului statului francez.

De mai multe zile, presa se întreabă în legătură cu viitorul Primei Doamne, care nu are statut oficial în Franţa, chiar dacă dispune de un birou la Elysée.

François Hollande, care nu a fost căsătorit niciodată, a avut timp de aproape treizeci de ani o relaţie cu Ségolène Royal, fostă candidată socialistă la Preşedinţia Republicii şi mamă a patru copii de-ai săi, de care s-a separat oficial în 2007.

Marţi, în cursul unei conferinţe de presă, Hollande a refuzat să comenteze viaţa sa privată, limitându-se să evoce „momente dureroase” traversate în cuplu. De asemenea, el a promis o clarificare în legătură cu situaţia Primei Doamne înaintea deplasării în Statele Unite, la 11 februarie.

Potrivit unui sondaj al BVA pentru i>TELE publicat sâmbătă, majoritatea francezilor (62%) apreciază că este vorba despre „o chestiune privată care îl vizează doar pe François Hollande”, iar trei din patru dintre ei i-au dat dreptate preşedintelui, care a refuzat marţi să răspundă la întrebări legate de viaţa sa privată.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie