Uzinele producătorului european de rachete anti-dronă pentru Ucraina, survolate de drone necunoscute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai mari companii de apărare aeriană din Europa avertizează că fabricile sale strict secrete sunt survolate de un număr tot mai mare de drone, și solicită reguli clare cu privire la opțiunile de bruiere sau doborâre a acestora, relatează POLITICO.

„Vedem mai multe drone decât acum câteva luni”, a dezvăluit Alain Quevrin, directorul naţional al Thales Belgium, cu referire la observaţiile de la Fort d'Évegnée, în regiunea estică a oraşului Liège, singura facilitate belgiană ce dispune de licenţă pentru asamblarea şi depozitarea explozibililor pentru rachetele sale de 70 mm, potrivit news.ro.

Comentariile sale vin pe fondul unui număr tot mai mare de semnalări de intruziune ale unor vehicule aeriene fără pilot - în Polonia, România, Germania, Norvegia şi Danemarca. Dronele au survolat Polonia şi România, erau ruseşti, însă în cazul altor incursiuni originea vehiculelor fără pilot a fost greu de determinat.

Ca răspuns, Copenhaga a interzis temporar săptămâna trecută zborurile cu drone, în timp ce NATO a lansat programul Eastern Sentry, pentru a remedia lacunele critice din sistemul de apărare aeriană al alianţei.

„Suntem îngrijoraţi” de aceste evoluţii, a spus Quevrin, într-un moment în care compania își propune să-şi dubleze capacitatea de producţie a rachetelor FZ275 la 70.000 în următorii ani.

Multinaţionala franceză a depus „eforturi uriașe” să instaleze sisteme de detectare în toate facilităţile sale, a explicat el, și, în caz de necesitate, ar putea apela la dispozitive de bruiaj pentru a bloca semnalul dronelor şi a le doborî.

Problema este, însă, că „nu avem voie , din punct de vedere legal”, a explicat Quevrin, în condițiile în care acestea pot provoca daune sau răni persoane în momentul căderii rămăşiţelor.

În acest context, țări precum Belgia trebuie să clarifice „procedura corectă” pentru astfel de observaţii, inclusiv unde se termină responsabilităţile poliţiei şi unde încep cele ale companiilor, spune Quevrin.

„Procedura trebuie clarificată”, a insistat el. „Este o situaţie cu care trebuie să ne confruntăm cu toţii”, subliniază oficialul.

Thales fabrică rachete anti-dronă

Quevrin a dezvăluit și că Thales Belgium se confruntă cu o cerere „incredibilă” pentru rachetele sale, în contextul în care NATO se străduieşte să-şi securizeze spaţiul aerian. Majoritatea producţiei sale actuale este însă destinată Ucrainei.

Rachetele fabricate în uzina din Herstal şi în fabrica de la Fort d'Évegnée pot fi utilizate împotriva dronelor, versiunea ghidată cu laser vizând UAV-urile de mari dimensiuni, ce zboară la mare altitudine, precum dronele iraniene Shahed, în timp ce versiunile neghidate eliberează mii de bile de oţel la detonare pentru a distruge roiuri de drone mai mici, de joasă altitudine.

Avioanele de război ale NATO au folosit rachete de milioane de dolari pentru a doborî drone ruseşti fabricate din lemn şi spumă, ce costă doar aproximativ 10.000 de dolari.

Thales a primit zeci de cereri pentru rachetele sale de la incursiunea în Polonia, a spus Quevrin, având în vedere că rachetele sale cu o rază de acţiune de opt kilometri sunt produse la standarde NATO și sunt compatibile cu sistemele de arme existente.

„Este o soluţie plug-and-play care permite abordarea unui număr tot mai mare de tipuri de ţinte”, a explicat el.

Germania, Italia, Spania şi Polonia se numără printre principalii clienţi din NATO, ei cumpărând astfel rachete de patru ori mai ieftine decât alternativele de pe piaţă.

Totuşi, pentru a satisface această cerere, Quevrin a spus că UE trebuie să ajute industria să depăşească un alt obstacol: înfiinţarea unui organism care să se ocupe de proiecte transfrontaliere şi achiziţii atât pentru companii, cât şi pentru guverne.

UE are interdicţia legală de a finanţa direct arme şi echipamente militare, în schimb a lansat mai multe iniţiative menite să faciliteze achiziţiile comune de arme de către ţările membre, inclusiv prin programul său SAFE de împrumuturi pentru arme în valoare de 150 de miliarde de euro.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile