Ursula von der Leyen: Rusia foloseşte arma gazelor pentru a intimida Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ursula von der Leyen FOTO EPA-EFE

Presiunile exercitate de Rusia asupra Republicii Moldova în privinţa livrărilor de gaze reprezintă o „încercare făţişă” de intimidare a actualei puteri proeuropene de la Chişinău, denunţă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Reuters.

Într-un discurs susţinut în Parlamentul European, Ursula von der Leyen a declarat că UE vrea relaţii bune cu Rusia, dar că acest lucru depinde în primul rând de Moscova. Ori comportamentul Moscovei dovedeşte contrariul, în condiţiile în care comasează trupe la graniţa cu Ucraina şi orchestrează o criză a gazelor, mai ales împotriva Republicii Moldova.

„Vedem (…) o încercare făţişă de a intimida guvernul reformist al Republicii Moldova prin presiuni privind livrările de gaz într-un moment în care preţurile la energie sunt ridicate”, a spus şefa Executivului european.

„Trebuie să ne protejăm societăţile şi democraţiile de acest tip de joc de putere geopolitic cinic”, a subliniat von der Leyen. 

Într-un interviu publicat marţi de Reuters, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că statul pe care îl conduce aspiră să adere la Uniunea Europeană „într-o zi” şi i-a comunicat Rusiei că aceasta este alegerea sa.

Sandu recunoaşte că Rusia îi face dificilă viaţa Republicii Moldova, cu preţuri mai mari pentru gazele naturale.

Preşedinta Republicii Moldova a calificat noul contract de gaze pe cinci ani semnat cu compania rusă Gazprom drept „rezonabil”, dar a menţionat totodat că Moscova le-a acordat „preţuri preferenţiale” aliaţilor săi apropiaţi.

Chişinăul va contesta solicitarea Gazprom cu privire la plata unor datorii estimate unilateral la 709 milioane de dolari. „Când preţul gazului a crescut atât de mult, Gazprom a început să vorbească despre unele datorii despre care susţin că datează din 1994. Bineînţeles că acest lucru a fost folosit în negocieri. Noi credem că datoria trebuie să fie mult mai mică”, a subliniat Maia Sandu.

Şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a atenţionat recent că Moscova se foloseşte de gaze ca „armă politică” pentru a intimida Republica Moldova, ceea ce Kremlinul respinge, evident.

Pe de altă parte, Maia Sandu s-a declarat preocupată de mobilizarea militară a Rusiei la graniţa cu Ucraina şi a reiterat apelul la retragerea trupelor ruse din Transnistria, o regiune separatistă a Republicii Moldova susţinută de Moscova.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online