Preşedintele Republicii Moldova a declarat că ţara aspiră să devină într-o zi membră a UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul
Foto: Arhiva Adevărul

Maia Sandu a adăugat că Chişinăul „va insista asupra alegerii sale” şi aşteaptă „respectul pentru această alegere din partea altor ţări”.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că republica pe care o conduce se îndreaptă spre aderarea la Uniunea Europeană (UE) şi speră ca Moldova să devină în curând stat membru al Uniunii.

„Republica Moldova vrea să devină membră a Uniunii Europene într-o zi”, a spus şeful statului într-un interviu acordat marţi pentru Reuters . „Ne-am dori să aderăm cât mai curând posibil”. Sandu a adăugat că RM „va insista în alegerea făcută” şi se aşteaptă „ca şi alte ţări să respecte această alegere”.

Sandu a făcut declaraţiile respective în ajunul summitului Parteneriatului Estic care va avea loc pe 15 decembrie la Bruxelles. Este de aşteptat ca la această întâlnire Georgia, Moldova şi Ucraina să facă o declaraţie comună în care vor vorbi pentru relaţii mai strânse cu UE.

Membrii programului Parteneriatului Estic sunt Ucraina, Georgia şi Moldova, care au semnat acorduri de asociere cu UE, precum şi Armenia şi Azerbaidjan, care nu au semnat astfel de acorduri.

De la înfiinţarea Parteneriatului Estic, în 2009, UE a încercat, de asemenea, să atragă şi Belarusul în această structură, dar iniţiativa respectivă a fost lipsită de succes în cazul acestei ţări estice.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite