Urmaşii Casei Regale daneze nu vor mai fi susţinuţi financiar de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politicienii danezi plănuiesc să limiteze numărul nepoţilor Reginei Danemarcei care vor putea beneficia de salariul anual plătit de stat. Regina Margareta a II-a a Danemarcei are nu mai puţin de opt nepoţi, iar măsura gândită are ca obiectiv evitarea, peste câteva generaţii, a unui scenariu în care statul ar fi nevoit să plătească salariile a zeci de viitori prinţi şi prinţese.

Astfel, fiul moştenitor, Prinţul Christian, ar urma să fie ultimul beneficiar al salariului oferit de statul danez, iar cei trei fraţi ai acestuia, dar şi cei patru copii ai celui de-al doilea copil al reginei, Prinţul Joachim, ar urma să-şi piardă acest drept.

Un purtător de cuvânt al partidului Venstre, formaţiune politică aflată la guvernare, a declarat că ”o simplă matematică ne relevă că trebuie să avem în vedere nişte limite în salariile acordate de stat pentru casa regală. Altfel, vom ajunge în situaţia de a plăti peste câteva generaţii salariile a sute de prinţi şi prinţese”, informează cotidianul Independent

Mai mult, au fost mai multe voci din Folketing (Parlamentul danez) care au solicitat moştenitorul tronului, prinţului Christian, să împartă salariul său cu copiii săi, în loc ca guvernului să le asigure acest stipendiu.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Alianţa Liberală, Ole Birk Olesen a spus: "Aş prefera să mă întorc la vechiul sistem, astfel încât numai primul-născut al casei regale să aibă privilegii salariale.

Reprezentanţii familiei regale au refuzat să comenteze declaraţiile şi iniţiativa politicienilor danezi, nefăcând nici o referire la aspectul banilor pe care casa regală îi primeşte anual din fondurile publice ale statului danez.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG