UPDATE Separatiştii proruşi încalcă planul de pace: un elicopter ucrainean doborât. Poroşenko avertizează că ar putea anula armistiţiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un elicopter militar aterizează la Slaviansk

Un elicopter de transport aparţinând armatei ucrainene a fost doborât marţi de insurgenţi proruşi, în zona Slaviansk, nouă persoane aflate la bord murind în urma impactului cu solul. Separatiştii proruşi anunţaseră că vor respecta, până la 27 iunie, armistiţiul cerut de preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, răspunzând astfel la încetarea unilaterală a focului decretată vineri de Kiev, în cadrul unui plan de pace.

„Elicopterul a fost doborât. La bord erau nouă persoane care au murit", a declarat Vladislav Selejniov, un purtător de cuvânt al Guvernului ucrainean.

Autorităţile ucrainene au precizat că elicopterul nu participa la operaţiuni de luptă, fiind de transport. 


UPDATE 21.52 Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, a avertizat că planul de pace iniţiat de el ar putea fi anulat după ce insurgenţii pro-ruş din estul ţării au doborât un elicopter militar ucrainean.

„Armistiţiul ar putea fi anulat”, a spus, marţi, Poroşenko.

UPDATE 19.45 Rusia va continua să le asigure protecţia etnicilor ruşi de pe teritoriul Ucrainei, avertizează preşedintele Vladimir Putin, apreciind că armistiţiul de şapte zile aplicat de Administraţia de la Kiev este "insuficient", conform AFP. Liderul de la Kremlin nu a comentat doborârea elicopterului ucrainean. 

„Vom continua să îi protejăm pe etnicii ruşi din Ucraina, dar sperăm că nu va fi necesară forţa militară", a declarat Putin.

„Cele şapte zile de armistiţiu sunt insuficiente. Armistiţiul trebuie prelungit şi trebuie să conducă la negocieri substanţiale între părţi", a adăugat preşedintele Rusiei.


Putin anulează intervenţia militară în Ucraina 

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut Parlamentului de la Moscova să anuleze autorizarea unei intervenţii militare în Ucraina pe care a solicitat-o în martie, decizie salutată de liderul de la Kiev, Petro Poroşenko. Acesta a subliniat că este vorba despre „un prim pas concret“ în vederea soluţionării situaţiei din estul ţării.

Preşedintele a „propus Consiliului Federaţiei ruse (Camera superioară a Parlamentului) să anuleze decizia de la 1 martie privind recurgerea la armata rusă pe teritoriul ucrainean", a declarat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al preşedinţiei.

Această decizie a fost adoptată „cu scopul de a normaliza situaţia" în Ucraina, a mai declarat Peskov.

Dar, autorităţile militare ucrainene formează în oraşele din regiunea Odessa unităţi de gardă pentru a contracara pătrunderea pe teritoriul Ucrainei a diversioniştilor transnistreni, scrie presa ucraineană. Activitatea mai multor puncte de trecere a frontierei cu Transnistria a fost suspendată, iar controlul la frontiera cu Republica Moldova a fost intensificat.

Şi toate aceste pentru că sunt voci, printre care şi a deputatului ucrainean Ghenadi Moskal, care  susţin că preşedintele rus intenţionează să alipească Odessa cu Transnistria.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie