UPDATE Reacţia supuşilor lui Erdogan la criticile foştilor amirali faţă de proiectul Canalului Istanbul şi islamizarea armatei. 10 amirali, arestaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalţi oficiali turci au condamnat duminică o scrisoare deschisă semnată de peste 100 de amirali în retragere avertizând împotriva ameninţării reprezentate în opinia lor de proiectul "Canal Istanbul", dorit de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, pentru un tratat care garantează trecerea liberă prin strâmtoarea Bosfor, notează AFP. 10 amirali au fost deja reţinuţi. Parchetul din Ankara a anunţat că au fost emise mandate de arestare pentru aceştia.

Aprobarea de către Turcia, luna trecută, a unor planuri vizând dezvoltarea la Istanbul a unui canal de navigaţie comparabil cu cele din Panama sau Suez a deschis dezbaterea privind Convenţia de la Montreux.

"Canal Istanbul" este cel mai ambiţios dintre cele pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le numeşte "proiectele sale nebuneşti", care l-au văzut transformând infrastructura ţării cu noi aeroporturi, poduri, drumuri şi tuneluri în cei 18 ani la putere.

Guvernul susţine că acest canal ar oferi Istanbulului un nou centru de atractivitate pe lângă ameliorarea Bosforului, una dintre cele mai aglomerate strâmtori din lume.

Peste 41.000 de nave au trecut pe acolo în 2018, potrivit autorităţilor turce.

Dar opozanţii afirmă că, pe lângă impactul asupra mediului, proiectul ar putea compromite Convenţia de la Montreux, datând din 1936, care garantează libera trecere a navelor civile prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, atât în timp de pace, cât şi de război.

Citeşte şi: O scrisoare de protest din sânul armatei. Peste 100 de foşti amirali ai Turciei critică partidul lui Erdogan

În scrisoarea lor deschisă, 104 amirali în retragere afirmă că este "îngrijorător" să se deschidă o dezbatere legată de Tratatul de la Montreux, spunând că este un acord care "protejează cel mai bine interesele turce".

Scrisoarea amiralilor a suscitat un răspuns vehement din partea oficialilor guvernamentali, în timp ce parchetul din Ankara a deschis o anchetă.

"Nu numai cei care au semnat, ci şi cei care îi încurajează vor fi traşi la răspundere în faţa justiţiei", a declarat pe Twitter Fahrettin Altun, şeful departamentului comunicare al preşedintelui Erdogan.

Şeful statului turc ar urma să abordeze această problemă într-o reuniune luni, la orele 12.00 GMT, a indicat preşedinţia de la Ankara.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Ibrahim Kalin, a declarat că luarea de poziţie a amiralilor "i-a amintit de zilele loviturii de stat". "Trebuie să ştie că stimata noastră naţiune şi reprezentanţii săi nu vor permite niciodată această stare de spirit", a scris el pe Twitter.

Guvernul Erdogan a rezistat unei încercări de lovitură de stat în iulie 2016, pe care a imputat-o partizanilor predicatorului musulman Fethullah Gulen, rezident în SUA.

Scrisoarea este considerată cea mai importantă intervenţie a militarilor în politică de atunci.

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, din partea partidului de opoziţie CHP, este, de asemenea, un adversar înverşunat al proiectului Canal Istanbul din raţiuni financiare şi de mediu, motiv pentru care Ministerul de Interne a deschis o anchetă asupra lui în noiembrie.

10 amirali, arestaţi

10 amirali au fost reţinuţi după ce au semnat scrisoarea deschisă privind planurile lui Erdogan. Parchetul din Ankara a anunţat că au fost emise mandate de arestare pentru aceştia, potrivit AFP. De asemenea, procurorii le-au cerut altor 4 persoane să se prezinte la poliţie în următoarele 3 zile şi au precizat că aceştia nu au fost trimişi după gratii din cauza vârstei.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026