UPDATE Cutremur cu magnitudinea de 4,9 în sudul Italiei, urmat de 130 de replici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cutremur cu magnitudinea de 4,9 în sudul Italiei. FOTO: Arhivă Adevărul.

Un cutremur de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs, duminică seară, în Italia, la ora locală 18.08, la o adâncime de 10 kilometri, anunţă Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), conform AFP.

Seismul a avut epicentrul în zona seismică San Gregorio. Cutremurul s-a resimţit în toate zonele din Italia, însă cel mai puternic în regiunile Napoli, Avellino şi Puglia.

Agenţia Reuters notează că mai mulţi oameni au iesit speriaţi pe străzile din Napoli, precum şi în alte regiuni rurale.

Momentan nu au fost raportate daune materiale importante sau victime omeneşti în urma cutremurului.

Conform directorului INGV, Alberto Michelin, seismul a mai avut patru replici, cu magnitudini cuprinse între 2,3 şi 2,8.

Cutremurul a fost urmat de 130 de replici

 Peste 130 de replici cu o magnitudine egală sau mai mare de 2 grade au fost înregistrate după cutremurul care s-a produs duminică în sudul Italiei, au anunţat surse din cadrul Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), relatează AFP.

Dintre cele aproximativ 130 de replici, "96 au avut loc în cursul zilei de ieri (duminică), iar 34 în această dimineaţă (luni); şapte dintre ele depăşind magnitudinea de 3", a explicat seismologul Alessandro Amato, de la INGV.

Duminică, la ora locală 18.08 (19.08, ora României), un cutremur cu magnitudinea de 4,9 s-a produs în provincia Caserta, în apropiere de Napoli, şi a fost resimţit în sudul Italiei, însă nu a provocat pagube.

Numeroşi locuitori din cele şase comune apropiate de epicentru, localizat în Castello del Matese, au preferat să petreacă din precauţie noaptea de duminică spre luni în maşini. Alţi locuitori au fost adăpostiţi într-o mănăstire.

În această zonă, şcolile şi serviciile publice rămân închise toată ziua pentru ca pompierii şi Protecţia Civilă să efectueze verificările necesare.

Un etaj al spitalului din Piedimonte Matese a fost închis de asemenea din precauţie.

Pe de altă parte, 20 de călugări franciscani de la Santa Maria Occorrevole, datând din secolul XV, situată la Piedimonte Matese, au fost nevoiţi să-şi petreacă noaptea afară din cauza semnalării unor probleme pe faţadele şi în chiliile mănăstirii.
 


Citeşte şi:

Cutremur de 5,8 grade în sudul Turciei

Un cutremur de 5,8 grade a avut loc sâmbătă în largul coastelor Turciei, anunţă Institul american de geofizică (USGS).

Cutremur de 2,7 grade pe scara Richter, produs sâmbătă seară în Vrancea

Un nou cutremur de 2,7 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă seară, la ora 20.20, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de circa 81 de kilometri, informează Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

O parte din marile seisme nu au fost consemnate de-a lungul timpului

Întâlnirea din această toamnă a geofizicienilor din cadrul Uniunii Geofizicienilor Americani a adus în spaţiul public mai multe ipoteze, printre care şi cea potrivit căreia o parte din marile cutremure care au zguduit Terra lipsesc din arhivele istorice, nefiind consemnate, potrivit BBC.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate