Undă verde pentru corpul diplomatic al UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii de Externe ai Uniunii Europene şi-au dat ieri acordul pentru proiectul de creare a serviciului diplomatic european, înaintat de Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton.

Aprobarea lui depinde însă de Parlamentul European, care are drept de veto în ceea ce priveşte numirile în funcţie şi bugetul. Europarlamentarii ameninţă cu blocarea fondurilor, dacă Ashton nu va fi mai transparentă în privinţa cheltuielilor.

Consilierii lui Ashton spun că serviciul va fi „neutru din punct de vedere bugetar", adică va folosi numai fondurile care au fost deja alocate instituţiilor UE. Dar unii parlamentari şi analişti bugetari au apreciat că noul serviciu va avea nevoie de un supliment de mai multe miliarde de euro. Rapoartele arată că, odată ce serviciul va deveni operaţional, costurile vor ajunge la 5 miliarde de euro pe an, scrie cotidianul britanic „The Times".

Iniţial, vor fi numiţi circa 1.000 de diplomaţi. Două treimi din ei vor proveni din instituţii europene, iar o treime vor fi recrutaţi din serviciile diplomatice naţionale ale ţărilor membre. În final, numărul oficialilor ar putea ajunge la peste 7.000, în sute de ambasade. Catherine Ashton a fost acuzată că încearcă să ascundă contribuabililor adevăratul cost al serviciului diplomatic.

Ashton, somată la transparenţă

Săptămâna trecută, liderii principalelor grupări politice din PE au spus că nu va exista niciun „progres" dacă europarlamentarii nu vor avea mai multe informaţii despre acest serviciu. „Într-o proporţie foarte mare, suntem la mâna Parlamentului", a spus un diplomat, adăugând că legislativul „poate, pentru o vreme, să refuze să îşi exprime opinia".

„Propunerea lui Ashton e o încălcare a legilor UE, deoarece vrea să formeze un serviciu care nu poate fi tras la răspundere de Parlament sau de Comisie. Nu cred că e neutru din punct de vedere financiar aşa cum nu cred în Moş Crăciun", a declarat parlamentarul german Ingeborg Graessle.

Chiar şi un consilier al lui Ashton a declarat pentru "The Times" că nimeni nu a luat în serios afirmaţia că serviciul nu va necesita costuri suplimentare: "Acest lucru nu e realist, nici măcar pe termen mediu, dar ideea trebuie menţinută din motive de acceptabilitate politică", a spus el.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online