Video Un TikToker din Scoția, condamnat la pușcărie pentru un accident mortal. A mințit autoritățile că un român conducea mașina
0Vineri, în ultima înfățișare la Înalta Curte din Glasgow, un bărbat din Scoția, numit Leigh Sutherland, în vârstă de 31 de ani, influencer pe TikTok, a susținut că un român îi testa mașina în momentul accidentului rutier care a dus la moartea unei femei de 77 de ani.
Judecătorul Hughes de la Înalta Curte din Glasgow a calificat declarația sa drept „o poveste fără sens” și l-a condamnat la nouă ani de închisoare pentru cauzarea morții prin conducere periculoasă. De asemenea, acestuia i s-a interzis dreptul de a conduce pe o perioadă de 13 ani.
Accidentul s-a petrecut în orășelul Cumbernauld din Scoția în iunie 2023. Victima, o femeie în vârstă de 77 de ani își aducea nepotul de 10 ani de la școală, când a fost lovită în plin de bărbatul de 31 de ani, numit Leigh Sutherland, care conducea un Ford Mondeo, scrie Mediafax.
Atât femeia, cât și nepotul său au fost transferați la spital. Ea a murit ulterior la spitalul Glasgow Royal Infirmary, potrivit raportului Poliției din Scoția.
După accident, bărbatul a fugit de la fața locului, până să fie prins de polițiști, cărora le-ar fi povestit că nu el era cel care conducea mașina și că un român ar fi testat-o ca să o cumpere.
Sutherland a fost avertizat că sistemul de frânare al mașinii nu funcționa. Cu toate acestea, el conducea cu viteză excesivă, dar și cu bateria nesigură, când a intrat în coliziune cu mașina femeii pe șoseaua de centură Condorrat.
Bărbatul a făcut comentarii jignitoare la adresa victimei sale
Ulterior, influencerul a făcut comentarii jignitoare la adresa femeii de 77 de ani. În timp ce se afla în arest preventiv, acesta a postat pe internet videoclipuri despre accident, lucru pe care judecătorul Hughes de la Înalta Curte din Glasgow l-a calificat drept „total inadecvat”.
Judecătorul a precizat, vineri, în timpul procesului că atitudinea bărbatului de a fugi de la fața locului a fost „complet inacceptabilă”. „Ai plecat din zonă, fără să ții cont de cei pe care i-ai rănit și i-ai lăsat în voia sorții”, i-a spus judecătorul bărbatului.
Poliția scoțiană a precizat că bărbatul avea dreptul de a conduce cu permisul suspendat pe o perioadă de 6 luni, decizie care a fost dată cu doar o săptămână înainte de accident.