Un spital din Franţa a oprit tratamentul cu hidroxiclorochină din cauza riscului cardiac major prezentat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Un spital din Franţa a încetat să mai folosească, pentru cel puţin un pacient diagnosticat cu Covid-19, un tratament experimental cu hidroxiclorochină după ce a fost dovedit că substanţa reprezintă un „risc major” pentru inimă.

Spitalul Universitar din Nisa este unul dintre numeroasele centre medicale care testează hidroxiclorochina în cazul pacienţilor cu Covid-19. 

A fost anunţat că a fost ales pentru studiu pe 22 martie. Un comunicat transmis de spital arată că aici au fost aplicate 4 tratamente experimentale, unul dintre ele incluzând hidroxiclorochina. Prin testări este verificată eficienţa şi sunt observate efectele secundare.

Profesorul Émile Ferrari, şeful departamentului de cardiologie de la spitalul Pasteur din Nisa, a declarat într-un interviu pentru Nice-Matin, citat de newsweek.com, că au fost deja indentificate efectele secundare, iar în cazul unor pacienţi tratamentele acestea au fost suspendate din cauza riscurilor. 

El a spus că electrocardiogramele pacienţilor supuşi tratamentelor au fost constant monitorizate. Ferrari a afirmat că înregistrările EKG sunt interpretate şi, dacă apar anomalii, tratamentul este stopat.

Întrebat dacă acest lucru s-a întâmplat, el a răspuns: „Da, încă de la începutul experimentului. Graţie urmăririi EKG, am evidenţiat un risc major de accident grav la un pacient, iar tratamentul a fost imediat oprit”.

Posibilele efecte secundare ale hidroxiclorochinei asupra inimii au fost subliniate de Mayo Clinic la finalul lunii martie. Un articol de pe site-ul instituţiei arată că substanţa poate provoca un atac cardiac fatal în cazul unor pacienţi. La un număr mic de pacienţi, poate duce la un ritm cardiac anormal.

Ferrari a spus că hidroxiclorochina prezintă un risc cardiac mic. Asociată cu antibioticul azitromicină, cu care este recomandată în tratamentul Covid-19, riscul creşte. El a precizat că, în cazul unor pacienţi trataţi cu aceste medicamente, „remediul este mai dăunător decât boala în sine”. 

Michael J. Ackerman, cardiolog la Mayo Clinic, a declarat într-un interviu NBC că este îngrijorat cât de puţină atenţia a fost acordată acestui potenţial efect secundar al hidroxiclorochinei chiar în rândul profesioniştilor din sănătate.

Studiul din Franţa şi efectele secundare evidenţiate vin după descoperiri asemănătoare făcute în Suedia. Magnus Gisslén de la Sahlgrenska University Hospital a declarat pentru Gothenburg Post că în instituţia în care profesează a fost oprit acest tip de tratament după ce alte spitale au raportat probleme.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026