Un român ar putea deveni primar într-un oraş german cunoscut în industria filmului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO octavian-ursu.de

Octavian Ursu, care a părăsit România în 1990 şi s-a stabilit în oraşul german Görlitz, luptă pentru primăria oraşului şi are susţinere şi de la celebrităţi din lumea filmului, scrie Deutsche Welle.

Octavian Ursu a intrat în Uniunea Creştin-Democrată şi ulterior în legislativul din Saxonia. În primul tur al alegerilor locale din 26 mai, acesta a primit 30,3% din voturi, rezultat cu care s-a clasat al doilea, după candidatul Alternativei pentru Germania (AfD), Sebastian Wippel, votat de 36,4% din alegători. Dacă reprezentantul AfD va câştiga, atunci Görlitz va deveni primul oraş german cu un primar din rândurile populiştilor de dreapta, potrivit sursei citate

Însă Octavian Rusu are şanse mari la victorie, pentru că celelalte partide din land ar putea să-l sprijine la scrutinul din 16 iunie tocmai pentru a împiedica victoria populiştilor. El a primit susţinere neaşteptată şi de la celebrităţi din lumea filmului şi culturii din Germania şi din afara ţării. Aceştia au semnat o scrisoare deschisă în care au făcut apel la populaţia din Görlitz să voteze „împotriva urii şi ostilităţii, a izolării şi discordiei”.
 

Industria filmului este o sursă importantă de venit pentru acest oraş din estul Germaniei, după ce mai multe pelicule faimoase au fost realizate la Görlitz. Printre acestea se numără şi „The Grand Budapest Hotel“ sau „Inglorious Basterds“ .

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”