Un oficial american susţine că Rusia foloseşte o biserică la nord-vest de Kiev ca teren de pregătire pentru atacul asupra capitalei ucrainene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia

Un oficial de rang înalt al administraţiei Statelor Unite susţine că militarii ruşi şi-au stabilit un punct de staţionare într-o biserică la nord-vest de Kiev, fiind parte din atacul asupra capitalei ucrainene, relatează Reuters.

Personalul militar este situat atât pe terenul bisericii, cât şi în zona rezidenţială înconjurătoare”, a spus oficialul, sub condiţia anonimatului şi fără a invoca dovezi. El a mai precizat că informaţiile se bazează pe informaţii declasificate.

„Credem că armata rusă foloseşte acest teren de aşteptare ca parte a atacului său asupra Kievului”, a spus oficialul.

După ce nu a reuşit să cucerească un singur oraş ucrainean important în cinci săptămâni de război, armata rusă a comunicat că se retrage din nordul Ucrainei şi îşi mută atenţia către sud-est, inclusiv în Mariupol.

Rusia şi-a prezentat retragerea în nordul Ucrainei ca un gest de bunăvoinţă pentru negocierile de pace. Ucraina şi aliaţii săi spun că trupele ruse au fost forţate să se regrupeze după ce au suferit pierderi grele din cauza logisticii proaste şi a rezistenţei ucrainene puternice.

În ultimele 10 zile, forţele ucrainene au recucerit suburbiile din apropierea Kievului, au înlăturat asediul în Sumî (est) şi au respins forţele ruse care înaintau spre Nikolaev (sud).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare