Un jurnalist rus a murit în urma unui atac ucrainean cu dronă în estul Ucrainei

0
Publicat:

Un jurnalist rus a fost ucis de o dronă „kamikaze” ucraineană în timp ce se afla pe un drum în estul Ucrainei ocupat de ruşi. 

Atacul a avut loc în estul Ucrainei, ocupat de ruși FOTO AFP

Alexander Martemianov, un jurnalist independent, care se întorcea din Gorlivka, un oraş din regiunea Doneţk sub control rus şi bombardată de armata ucraineană, împreună cu câţiva colegi, a murit după ce maşina lor a fost lovită, potrivit Agerpres

Un jurnalist de la RIA şi alţi patru angajaţi media au fost răniţi în atac, a informat agenţia rusă de presă RIA.

„Maşina în care se afla jurnalistul a fost atacată de o dronă kamikaze. Martemianov a murit din cauza rănilor”, a relatat ziarul Izvestia.

Potrivit Comitetului pentru protecţia jurnaliştilor, cu sediul la New York, cel puţin 15 jurnalişti şi-au pierdut viaţa în timp ce acopereau conflictul din Ucraina. Organizaţia a precizat că în prezent anchetează alte decese ale unor jurnalişti.

Un alt corespondent de război care lucra pentru Izvestia, Semion Eremin, a fost ucis de o dronă ucraineană în august 2024 în regiunea Zaporojie, în sudul Ucrainei, a precizat jurnalul.

Ucraina a atacat cu drone cel mai mare port comercial al Rusiei, Ust-Luga, situat în regiunea Leningrad, în noaptea de vineri spre duminică, relatează presa ucraineană, citând canalul rusesc de Telegram Astra.

Liniile de front, cândva apropiate la distanța unui foc de armă, sunt acum o zonă de încleștări intense de câțiva kilometri adâncime. Echipajele de drone ruse și ucrainene, operând ascunse în spatele liniei frontului, se vizează reciproc cu atacuri aeriene nesofisticate. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie