Un fost comandant britanic susţine că următoarea „ţintă logică” a Rusiei este Odesa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto AFP

Potrivit unui fost comandant din cadrul Comandamentului forţelor comune din Regatul Unit, Richard Barrons, oraşul-port Odesa este următoarea „ţintă logică” a Rusiei.

Barrons a afirmat într-o intervenţie la BBC Radio 4 că, în cazul în care armata rusă preia controlul oraşului Mariupol, această situaţie va fi considerată ca un „mare succes strategic” pentru Rusia. 

„Când ruşii vor simţi că au încheiat cu succes această bătălie, creând coridorul terestru dintre Rusia şi Crimeea, vor vedea aceasta ca pe un mare succes strategic”, a declarat Richard Barrons. 

După părerea acestuia, trupele ruse „se vor îndrepta spre Odesa, pentru că, din punct de vedere logic, acesta ar fi următorul lor obiectiv în sudul (Ucrainei) şi se pare că sunt mai multe nave în Marea Neagră care se îndreaptă în acea direcţie”. 

De asemenea, fostul comandant britanic atenţionează că, în cazul în care armata rusă ar prelua sub control Odesa, acestea ar „izola economia ucraineană” de Marea Neagră. 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”