Un extremist de dreapta ar putea fi vicepreședinte al Comisiei Europene. Politicianul este un apropiat al Giorgiei Meloni

0
0
Publicat:

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, îi va încredinţa vicepreşedinţia executivă responsabilă de economie candidatului de extremă dreapta propus de premierul italian Giorgia Meloni, Raffaele Fitto, relatează marţi cotidianul german Die Welt.

Un apropiat al lui Meloni ar putea obține o vicepreședinție a Comisiei Europene FOTO Arhivă

Jurnalul, care afirmă că citează diplomaţi europeni şi surse informate din cadrul Comisiei, indică, de asemenea, că actualul comisar pentru afaceri digitale şi candidat francez, Thierry Breton, urmează să fie numit vicepreşedinte executiv responsabil de industrie şi autonomia strategică, potrivit Agerpres.

Raffaele Fitto, actualul ministru italian al afacerilor europene în guvernul Meloni, va fi primul membru al unui partid populist de extremă dreapta care va deveni vicepreşedinte executiv al Comisiei.

Cine este Raffaele Fitto

Fost europarlamentar şi co-preşedinte al Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni din Parlamentul European, Raffaele Fitto este un susţinător loial al Giorgiei Meloni, fiind unul dintre cei mai moderaţi membri ai partidului ei, Fraţii Italiei (FdI), după ce anterior a fost creştin-democrat şi apoi a făcut parte din partidul Forza Italia al lui Silvio Berlusconi.

Potrivit Die Welt, Ursula von der Leyen, realeasă în iulie, va numi ca alţi vicepreşedinţi executivi pe letonul Valdis Dombroviskis (extindere şi reconstrucţia Ucrainei) şi pe spaniola Teresa Ribera Rodriguez (tranziţie).

Cine mai face parte din Comisie

Jurnalul german adaugă că noul comisar european pentru energie urmează să fie ministrul ceh al industriei, Jozef Sikela.

Fostul prim-ministru al Estoniei Kaja Kallas a fost aleasă în funcţia de şefă a diplomaţiei UE la sfârşitul lunii iunie.

Doi comisari europeni vor lucra, de asemenea, în colaborare directă cu Ursula von der Leyen, explică Die Welt, potrivit căruia preşedinta doreşte să facă din chestiunile de dereglementare una dintre temele majore ale mandatului său. Slovacul Maros Sefcovic va fi responsabil de reducerea birocraţiei şi problemele interinstituţionale, în timp ce polonezul Piotr Serafin va fi responsabil de problemele bugetare

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort