UE îl lasă fără bani pe Orban

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile controversate ale premierului maghiar, Viktor Orban, au atras atenţia liderilor de Bruxelles, încă de la începutul anului. Schimbările constituţionale, creşterea influenţei politice a şefului Guvernului de la Budapesta, precum şi proliferarea extremismului de dreapta, au crescut îngrijorarea UE faţă de starea democraţiei în Ungaria.

Recent, o acţiune semnificativă a Comisiei Europene a trecut aparent neobservată, în schimb a afectat puternic cabinetul premierului Orban: Bruxelles-ul a blocat finanţarea pentru 13 din cele 15 programe de dezvoltare ale Ungariei. Conform reprezentanţilor europeni, comisiile de audit au semnalat nereguli grave  în administrarea şi controlul programelor operaţionale dezvoltate prin fonduri structurale UE.

Două miliarde de euro, pierduţi

Şeful cabinetului prim-ministrului, Janos Lazar, căruia i s-a încredinţat recent responsabilitatea gestionării fondurilor europene, a confirmat decizia Comisiei. Lazar a declarat că Ungaria riscă să piardă aproximativ două miliarde de euro din finanţările UE numai în acest an.

Imaginea lui Orban este foarte controversată atât la nivel european, dar şi în ţară. În timp ce susţinătorii săi îl aplaudă pentru abilitatea de a lua decizii ferme sau a critica UE şi FMI, oponenţii săi îl acuză de abuz de putere. Criticii premierului maghiar susţin că acesta îşi foloseşte influenţa în multe din marile proiecte de afaceri ale ţării sale.

Potrivit investigaţiilor jurnalistice a două publicaţii independente din Ungaria, oamenii de afaceri maghiari fac tot posibilul să îi intre în graţii premierului, care se bucură încă de un sprijin  puternic în rândul electoratului. Peste 22 milioane de euro ar fi fost donaţi în 2012 de afaceriştii maghiari, unor proiecte legate de fotbal, premierul fiind un fan înfocat al sportului rege.

Din acestea, jumătate au mers, în mod bizar, către construcţia unei academii de fotbal, de ultimă generaţie, în localitatea natală a lui Viktor Orban, Felcsút. Mai mult, premierul a promovat câteva legi foarte avantajoase pentru afaceriştii care susţin proiectele sportive, inclusiv eliminarea taxelor pentru investiţiile în sport. Pe de altă parte, pentru investitorii străini taxele au crescut şi mediul de afaceri maghiar a devenit tot mai neprietenos, sub conducerea lui Viktor Orban, alimentând nemulţumirile Bruxelles-ului.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG