UE amenință cu tarife uriașe pentru produsele americane, dacă negocierile comerciale cu SUA eșuează

0
Publicat:

Uniunea Europeană este pregătită să impună tarife suplimentare produselor americane în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro, dacă negocierile comerciale cu SUA nu dau rezultate satisfăcătoare.

UE va impune tarife la produse americane în valoare de 100 de miliarde de euro FOTO: Shutterstock

Uniunea Europeană analizează introducerea unor tarife vamale suplimentare pentru bunuri americane în valoare de circa 100 de miliarde de euro, în cazul în care actualele negocieri comerciale cu Statele Unite eșuează, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse apropiate situației, citate de Agerpres.

Comisia Europeană urmează să prezinte miercuri statelor membre o listă preliminară cu produsele americane vizate. Consultările vor dura aproximativ o lună, timp în care lista ar putea suferi modificări, au precizat sursele sub protecția anonimatului.

În paralel, executivul european, responsabil de politica comercială a Uniunii, intenționează să trimită săptămâna aceasta un document oficial părții americane, pentru a impulsiona discuțiile. Potrivit Bloomberg, printre propunerile europenilor se numără reducerea barierelor comerciale și non-tarifare și creșterea investițiilor în SUA.

Deși negocierile dintre Bruxelles și Washington au început oficial luna trecută, progresele sunt limitate. Până acum, cea mai mare parte a tarifelor anunțate de autoritățile americane vor rămâne în vigoare.

Marți, UE a anunțat că noile investigații comerciale lansate de administrația Trump ar putea extinde valoarea bunurilor europene afectate de tarife până la 549 de miliarde de euro.

Noua listă de măsuri europene s-ar adăuga celor deja existente: UE a impus anterior tarife asupra unor produse americane în valoare de 21 de miliarde de euro, ca răspuns la decizia președintelui Donald Trump de a taxa cu 25% importurile de oțel și aluminiu. Bruxelles-ul a acceptat recent o amânare de 90 de zile a noilor tarife, după ce SUA au redus taxele pentru majoritatea produselor europene de la 20% la 10%, cât timp negocierile sunt în desfășurare.

Între timp, Washingtonul a introdus tarife de 25% și pentru importurile de autoturisme și unele componente auto, precum și pentru cherestea, produse farmaceutice, semiconductori, minerale rare și camioane, în urma unor investigații suplimentare.

Anterior, Bloomberg a relatat că Bruxelles-ul nu exclude nicio opțiune ca reacție la politicile comerciale americane și că măsurile viitoare ar putea viza inclusiv serviciile și restricționarea exporturilor.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei