Ucrainenii cred că, indiferent cine câştigă alegerile în SUA, ei ies în pierdere. De ce ajutorul american e considerat „superficial”

0
Publicat:

În timp ce guvernul de la Kiev ar prefera ca democrata Kamala Harris să câştige alegerile din SUA, în defavoarea lui Donald Trump, ucrainenii de rând cred că, indiferent cine va fi preşedinte în SUA, Ucraina va fi tot în pierdere.

Ucrainenii de rând nu mai sunt interesaţi de rezultatul alegerilor din SUA. Foto arhivă

Pentru mulţi ucraineni, rezultatul alegerilor din 5 noiembrie în SUA şi impactul acestuia asupra războiului cu Rusia pare acum mai puţin important faţă de cum era odată, informează Agerpres citând presa străină.

Chiar şi cu sprijinul militar şi financiar fără precedent pe care administraţia preşedintelui democrat Joe Biden l-a oferit Ucrainei, pierderile acesteia pe frontul din estul ţării s-au accelerat şi Kievul a devenit tot mai iritat de reticenţa liderului de la Casa Albă de a autoriza folosirea armelor occidentale asupra ţintelor din interiorul Rusiei.

În acest context, tot mai mulţi ucraineni, atât unii oficiali, cât şi oamenii de rând, spun că indiferent de rezultatul alegerilor din SUA, Ucraina va fi tot în pierdere.

„Dacă Harris câştigă, vom avea continuarea asistenţei superficiale pentru Ucraina, adică vor vorbi, dar nu vor face nimic”, crede un miner ucrainean pensionar din regiunea Doneţk pe care Rusia încearcă să o ocupe în întregime. „Dacă Trump câştigă, cel mai probabil el va căuta sfârşitul războiului şi va ceda (Rusiei) o parte din teritoriul ucrainean”, aşadar, „în orice caz, Ucraina pierde” ceva, estimează acelaşi ucrainean.

În perioada scursă de la lansarea invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Congresul american a aprobat circa 175 de miliarde de dolari ca asistenţă pentru Kiev, din care aproximativ 56 de miliarde reprezintă ajutor militar direct. La rândul ei, Uniunea Europeană şi statele sale membre au oferit Ucrainei de atunci şi până în septembrie anul acesta o asistenţă de 118 miliarde de euro ca ajutor militar şi economic, potrivit unui vicepreşedinte al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

Totuşi, preşedintele Zelenski acuză că acest ajutor a fost prea puţin şi a venit prea târziu pentru a putea întoarce cursul războiului. Pe lângă refuzul Occidentului de a furniza Ucrainei unele tipuri de arme şi impunerea de restricţii asupra folosirii celor oferite, cum ar fi cea de a nu ataca în profunzimea teritoriului rus, preşedintele ucrainean a declarat miercuri că Ucraina a primit numai 10% din ajutorul de peste 61 de miliarde de dolari aprobat de Congresul american în aprilie.

Un diplomat european aflat la post la Kiev a declarat că oficialii ucraineni sunt acum mai puţin îngrijoraţi de o posibilă victorie a lui Donald Trump decât s-ar putea crede, parţial şi din cauza faptului că Ucraina pierde teritoriu în faţa ofensivei ruse chiar şi cu ajutorul militar şi financiar pe care-l primeşte din partea Occidentului. „Trump măcar s-ar putea să mişte puţin lucrurile”, apreciază diplomatul european.

Dar incertitudinea asupra modului în care ar proceda Trump pentru a-şi pune în aplicare intenţia de soluţionare a războiului ruso-ucrainean provoacă totuşi nelinişte. Un analist politic de la Kiev, Volodimir Fesenko, anticipează un scenariu în care Donald Trump ar putea spori ajutorul economic pentru Ucraina, în pofida criticilor formulate pe acest subiect, şi în acelaşi timp ar putea folosi pârghii economice pentru a forţa Rusia să vină la masa negocierilor, dar într-un alt scenariu el ar putea ameninţa Kievul cu sistarea ajutorului american, în cazul acesta pentru a forţa Ucraina să negocieze cu Rusia de pe poziţii nefavorabile.

„Principala problemă este că Trump promite iniţierea negocierilor pentru oprirea războiului din Ucraina imediat după victoria sa, dar nu ştim în ce termeni”, subliniază analistul citat.

Acesta vede în schimb o veste bună în promisiunile candidatei democrate Kamala Harris de a continua susţinerea Ucrainei, avertizând însă că ar putea surveni schimbări în abordarea unei viitoare administraţii democrate faţă de cea actuală. „Aproape nimeni nu se îndoieşte că ea va continua actuala politică a lui Biden de susţinere a Ucrainei, dar va fi această politică mai hotărâtă, sau Kamala Harris, de exemplu, va înclina de asemenea către iniţierea de negocieri pentru a pune capăt războiului?”, se întreabă Volodimir Fesenko.

În acest timp, la nivelul declaraţiilor oficiale, Zelenski şi guvernul său au fost precauţi să ia partea vreunuia dintre candidaţii la preşedinţia SUA, deşi Kievul ar prefera totuşi o victorie a Kamalei Harris, dar manifestarea acestei preferinţe i-ar putea complica relaţiile cu Trump dacă în cele din urmă acesta ar câştiga alegerile.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta