Ucrainenii au înlocuit infanteria cu drone pe anumite porțiuni ale frontului de est: „Nu avem destui oameni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe câmpurile agricole plate și în orașele miniere distruse din estul Ucrainei, războiul s-a transformat într-o confruntare între soldații de infanterie ruși și dronele ucrainene, relatează The Wall Street Journal. Ucrainenii duc lipsă acută de infanterie, pe care o compensează acolo unde este posibil cu drone, o strategie care funcționează în câmp deschis, dar nu și în medii urbane.

Forțele ucrainene încearcă să țină apărarea pe frontul de est FOTO EPA-EFE

Dronele de supraveghere patrulează linia frontului de aproape 1.000 de kilometri, înlocuind pe unele porțiuni aproape în totalitate recunoașterea umană. Ucrainenii folosesc drone  explozive ca să elimine soldații ruși care încearcă să avanseze, în timp ce dronele de mari dimensiuni lansează bombe asupra pozițiilor inamice.

„Dronele nu pot înlocui oamenii”, a declarat comandantul unui batalion care a luptat la sud de Pokrovsk în ultimele două luni. În acest interval, batalionul său s-a retras aproape doi kilometri. „Ele pot perturba un atac inamic, dar nu îl pot opri în totalitate”.

Fără sprijinul dronelor, a adăugat el, „situația ar fi îngrozitoare”.

Aceeași dinamică se manifestă pe frontul de est, forțele ruse punând brigăzile ucrainene subdimensionate sub mare presiune pe o zonă vastă de teritoriu. Rușii au cucerit recent orașul Velika Novosilka, la sud-vest de Pokrovsk, iar acum amenință Ceasiv Iar, la nord.

Infanteria ucraineană intervine cu foc doar în momentul în care soldații inamici reușesc să se strecoare pe lângă scutul format din vehiculele aeriene fără pilot.

La aproape trei ani de la începutul războiului, apărătorii estici ai Ucrainei duc o bătălie asimetrică în care tehnologia avansată se îmbină cu deficite critice de forță de luptă, ucrainenii fiind depășiți numeric într-o proporție de cel puțin 5 la 1 în cea mai mare parte a frontului de est.

Încetiniți de drone, dar nu opriți

Situația din jurul orașului Pokrovsk, unde bătălia durează de aproape un an, ilustrează natura în evoluție a războiului modern, în care Ucraina produce aproximativ 200.000 de drone lunar pentru a combate progresele rusești.

Eficacitatea acestei strategii centrate pe drone reiese din mărturia lui „Munin”, comandantul unui batalion de drone aeriene din Brigada 60 Mecanizată a Ucrainei. 

Unitatea sa lansează în mod regulat cel puțin 60 de drone FPV zilnic, comparativ cu doar 15 în urmă cu un an.

Totuși, rușii avansează încet în jurul Terni și controlează acum cea mai mare parte a satului. Deși au suferit peste 1.000 de victime în asaltul asupra satului, a explicat el, forțele ruse par să aibă trupe „fără limită”” și continuă să trimită soldați în grupuri mici, care pot trece mai lesne de dronele de supraveghere.

Pe de altă parte, în pofida faptului că ucrainenii au provocat astfel pierderi semnificative forțelor ruse, avantajul tehnologic nu a fost suficient pentru a opri progresul rușilor de-a lungul frontului de est.

Deficit acut de forță de luptă

Totodată, pierderile umane suferite de Ucraina sunt considerabile.

Un comandant de pluton de infanterie în vârstă de 25 de ani a dezvăluit că, la o lună de la sosirea brigăzii sale în zona Pokrovsk, „80% din infanterie fusese rănită sau ucisă și nu mai era aptă să lupte”.

De atunci, a spus el, brigada s-a retras aproximativ 30 de kilometri la vest de Pokrovsk.

În prezent, rușii îi depășesc numeric în proporție de 10 la 1, însă aprovizionarea abundentă cu drone - plus mici afluxuri de soldați noi - au permis brigăzii să continue lupta împotriva avansului rusesc. Rușii suferă cel puțin șapte pierderi pentru fiecare soldat ucrainean rănit sau ucis, a spus el, adăugând însă că Kievul ar avea nevoie de 10 ori mai multe trupe aici pentru a opri trupele Moscovei.

„Pur și simplu nu avem destui oameni pentru a apăra Pokrovsk”, a spus el.

Situația este agravată de calitatea întăririlor, majoritatea noilor sosiți fiind recruți proaspeți, unii dintre ei în vârstă de 40 și 50 de ani, cu experiență limitată de luptă.

În același timp, perioada inadecvată de pregătire  a noilor recruți a creat presiuni suplimentare asupra forțelor din apărare.

Unii dintre ei își abandonează pozițiile sau refuză să meargă în tranșeele din prima linie.

Un maior din cadrul Brigăzii 68 Jaeger, care luptă la sud de Pokrovsk, a declarat că noii recruți au nevoie de timp pentru a se adapta la realitatea frontului înainte de a fi aruncați în tranșee.

„Dar, în circumstanțele actuale, nu avem timp să le permitem oamenilor să se adapteze”, a spus maiorul, al cărui indicativ e Barracuda. „Există deficit în toate posturile, în special în infanterie”.

În timp ce dronele au revoluționat supravegherea câmpului de luptă și loviturile tactice, infanteria tradițională rămâne esențială, în special în mediile urbane, unde clădirile oferă protecție împotriva observației aeriene. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026