Ucraina și Rusia au făcut schimb de 20 de prizonieri

0
Publicat:

Kievul și Moscova au transmis, fiecare de partea sa, că au realizat un nou schimb de prizonieri, câte 20 din fiecare tabără, la două zile după o altă operațiune de acest fel între Ucraina și Moscova, relatează AFP, conform Agerpres.

Câte 20 de soldați au fost eliberați în cadrul unui schimb de prizonieri. Foto: Twitter

Nou schimb de prizonieri, noi momente de bucurie. Am reuşit să eliberăm 20 de persoane”, a scris pe Telegram șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Andrii Iermak. 

Iermak a menționat este vorba despre „14 soldaţi ai forţelor armate ucrainene, patru ai apărării teritoriale, un membru al gărzii naţionale şi un membru al forţelor navale ucrainene”. 

Printre ei, „au fost unii pe care ruşii îi ţineau în detenţie la Olenivka (închisoare din regiunea Doneţk, n.red.) şi în zonele ocupate ale regiunilor Zaporijie şi Herson”, a mai adăugat Iermak. 

Militarii eliberați „sunt supuşi acum unor examene medicale”, a precizat liderul administrației prezidențiale de la Kiev. Alături de mesaj, Iermak a publicat două fotografii și un videoclip scurt care îi surprinde pe foștii prizonieri într-un autobuz, purtând uniforme militare. 

De asemenea, Ministerul Apărării de la Moscova, citat de agențiile ruse, a confirmat că „20 de militari ruşi au revenit din teritoriul ucrainean controlat de Kiev”. 

 „Toţi militarii eliberaţi primesc asistenţa psihologică şi medicală necesară”, a mai adăugat ministerul.  

Președinția ucraineană a afirmat, marți, că a reușit să capete eliberarea a 32 de militari în cadrul unui schimb cu Rusia, dar și recuperarea cadavrului unui israelian care a luptat de partea trupelor ucrainene. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată