Ucraina investighează o posibilă groapă comună aproape de frontiera cu Rusia

0
Publicat:

Ucraina a anunţat luni că efectuează cercetări cu privire la o presupusă groapă comună situată în nord-est, în apropiere de frontiera cu Rusia, acest anunţ venind la zece zile după ce Kievul descoperise peste 440 de morminte şi o groapă comună lângă Izium, în aceeaşi regiune, relatează Agerpres.

Autoritățile ucrainene cred că au fost îngropați împreună soldați şi civili Foto ilustrativă: Arhivă

Locul în care autorităţile ucrainene efectuează cercetări este o fermă industrială de păsări situată în apropiere de Kozacia Lopan, la mai puţin de trei kilometri de graniţa cu Rusia.

În timpul ocupaţiei ruse a regiunii Harkov în ultimele luni, armata rusă folosit ferma respectivă pe post de hangar pentru a-şi ascunde tancurile.

Autorităţile ucrainene au vorbit luni de existenţa a 'până la 100 de cadavre' în acest loc, fără a oferi totuşi mai multe detalii.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski indicase într-un interviu acordat postului de televiziune american CBS News că au fost descoperite alte 'două gropi comune, nişte gropi comune mari cu sute de persoane' în ele, fără a preciza locul unde se află acestea.

La începutul lunii septembrie, trupele ucrainene au început o contraofensivă care le-a permis să recucerească zone extinse în această regiune, ajungând la graniţa recunoscută la nivel internaţional între Ucraina şi Rusia.

Dar prezumtiva groapă comună rămâne la ora actuală în raza de acţiune a artileriei ruse. Echipe de genişti ucraineni lucrează la deminarea locului, ceea ce face ca cercetările unor echipe de experţi să fie imposibile în acest stadiu.

Liudmila Vakulenko, şefa administraţiei locale din Kozacia Lopan, a pus că armata ucraineană încercase într-o primă fază să preia controlul asupra oraşului de la ruşi în aprilie, dar fără succes.

După recucerirea localităţii, 'militarii mi-au spus că au văzut un loc de înmormântare pentru soldaţi, dar nu mi-au zis câte morminte' erau acolo, a indicat ea luni.

Autorităţile ucrainene suspectează trupele Moscovei că au îngropat în acel loc soldaţi ucraineni, dar şi camarazi ai lor de arme şi civili ucişi în zonă.

La mijlocul lunii septembrie, autorităţile ucrainene au descoperit peste 440 de morminte şi o groapă comună în apropiere de Izium, într-o pădure de pini de la marginea acestui oraş din nord-estul ţării recucerit de forţele Kievului de la trupele ruse.

De la începutul intervenţiei sale militare în Ucraina, Rusia a negat în repetate rânduri că trupele sale ar fi comis astfel de abuzuri. Kremlinul a calificat drept 'minciuni' descoperirea mai multor sute de morminte la Izium.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție