Ucraina cere UE 20 de miliarde de dolari pentru eliberarea Iuliei Timoşenko

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eliberarea fostului premier Iulia Timoşenko, condiţia a UE pentru a semna cu Ucraina un acord de asociere

Ucraina a propus Europei, care încearcă să obţină eliberarea din închisoare a Iuliei Timoşenko, să compenseze pierderile economice suferite de Kiev ca urmare a acordului de gaze semnat de fostul premier.

Uniunea Europeană o poate scoate pe Iulia Timoşenko din închisoare. Dar numai dacă va compensa prejudiciul de 20 de miliarde de dolari, cauzat de fostul premier în urma semnării în 2009 a contractelor de livrare a gazelor ruseşti. Declaraţia a fost făcută de către vicepreşedintele fracţiunii Partidului Regiunilor, aflat la guvernare în Ucraina.

Oficialul a adăugat că semnarea Acordului de Asociere cu UE nu poate depinde de soarta unui singur politician. Anterior, Parlamentul European a extins misiunea emisarilor săi până la summitul de la Vilnius, acordând timp suplimentar pentru rezolvarea cazului Timoşenko.

Eliberarea politicianului încarcerat este o condiţie a UE pentru semnarea Acordului de Asociere. Iar Aleksandr Kwasnievski, unul dintre membrii misiunii, a declarat că dacă Ucraina va eşua la summitul de la Vilnius, atunci semnarea acordului ar putea fi amânată pentru cel puţin doi ani.

Actuala conducere a Ucrainei consideră „foarte dezavantajos” acordul de gaze cu Rusia semnat în perioada în Guvernul ţării era condus de Timoşenko. Şeful actualului Cabinet de Miniştri de la Kiev a declarat că Ucraina a pierdut 20 de miliarde de dolari în ultimii trei ani din cauza acestui acord.

citeşte şi:
 

Europa mai dă o şansă Ucrainei. Misiunea emisarilor UE, extinsă

Parlamentul European a extins misiunea emisarilor săi pentru Ucraina până la summit-ul de la Vilnius. Declaraţiile aparţin preşedintelui Martin Schulz, citat de agenţia de presă Unian. Anunţul lui Schulz vine după ce Rada Supremă de la Kiev nu a reuşit să ajungă la un acord referitor la proiectul de lege care i-ar permite lui Timoşenko să fie tratată peste hotare.

Ucraina joacă ruleta rusească. Moldova, victimă colaterală. Cum comentează experţii jocurile Kievului

Şansele Ucrainei de a semna Acordul de Asociere la Summitul Parteneriatului Estic, de la Vilnius, din 28-29 noiembrie, sunt de 50 la 50. Un eventual eşec al Kievului va face mult mai dificil parcursul european al Republicii Moldova, susţin experţii

Premierul ucrainean : Prioritatea Ucrainei, normalizarea relaţiilor cu Rusia

Prioritatea economiei Ucrainei este normalizarea relaţiilor cu Rusia. Cu această declaraţie a deschis astăzi şedinţa Guvernului de la Kiev premierul Mikola Azarov. Pe de altă parte, ministrul Energiei a confirmat că Naftogaz nu va cumpăra gaz rusesc până la sfârşitul anului.

Parlamentul ucrainean a încheiat şedinţa extraordinară fără un vot în cazul Timoşenko

Parlamentul ucrainean a încheiat şedinţa extraordinară de miercuri fără să supună la vot proiectul de lege care ar fi permis rezolvarea situaţiei opozantei încarcerate Iulia Timoşenko, a cărei eliberare este cerută de Uniunea Europeană în vederea semnării unui acord de asociere, relatează AFP.

Summitul de la Vilnius: De ce se teme Rusia de Uniunea Europeană

Este o toamnă deosebit de activă pentru Europa de Est. În timp ce Uniunea Europeană pregăteşte pentru 28 şi 29 noiembrie un summit la Vilnius cu ţările Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina), Moscova încearcă prin toate mijloacele să deraieze relaţiile UE cu fiecare dintre aceste ţări pentru a le atrage în noul său proiect hegemonic, Uniunea Economică Euroasiatică.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi