Ucraina anunţă „succese parţiale” în contraofensiva spre Marea Azov

0
Publicat:

  La două săptămâni de la începutul mult aşteptatei contraofensive, armata ucraineană a obţinut câştiguri teritoriale modeste împotriva trupelor ruse, care în ultimele luni şi-au consolidat semnificativ poziţiile defensive, şi a revendicat marţi „succese parţiale” în înaintarea în direcţia oraşelor Melitopol şi Berdiansk ocupate de ruşi, consemnează agenţiile AFP şi Reuters.

FOTO: Profimedia

Conform oficialilor ucraineni, bilanţul operaţiunii contraofensive până în prezent este eliberarea a circa 113 kilometri pătraţi şi a opt sate. Dar, potrivit unui corespondent militar rus citat de postul CNN, ultimul sat a cărui eliberare a fost anunţată de Kiev, satul Piatihatki, este mai degrabă o „zonă gri” necontrolată de niciuna dintre tabere, întrucât se află într-o depresiune unde trupele sunt extrem de vulnerabile atacurilor de pe înălţimile ce înconjoară satul, înălţimi controlate la nord de trupele ucrainene şi la sud de cele ruse.

Operaţiunile militare în desfăşurare sunt acoperite de o ambiguitate informaţională voită, remarcă AFP, în timp ce Kievul insistă că încă nu şi-a angajat în luptă grosul forţelor pregătite pentru contraofensiva care se concentrează pe trei axe principale în provinciile Doneţk şi Zaporojie, cu obiectivul a de atinge Marea Azov pentru a tăia coridorul terestru rus spre Crimeea şi sudul Ucrainei.

Continuă în acest timp luptele şi în alte sectoare ale frontului, precum cele din zona localităţilor Avdiivka şi Marinka din Doneţk, unde trupele ruse sunt cele aflate în ofensivă, precum şi în jurul oraşului Bahmut cucerit de mercenarii Wagner care au predat apoi controlul acolo trupele ruse, pe care acum armata ucraineană încearcă în continuare să le învăluie prin atacuri pe flancuri.

Pe de altă parte, Rusia atacă ariergarda ucraineană cu drone şi rachete, ţintind departe de linia frontului elemente ale logisticii armatei ucrainene, cum ar fi depozitele de muniţii şi combustibili.

„Cele două tabere suferă pierderi grele” şi „forţele ruse desfăşoară adesea operaţiuni defensive relativ eficace”, rezumă situaţia pe front un raport al serviciilor de informaţii britanice. La rândul său, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a recunoscut că „ruşii au avut timp să se pregătească” pentru defensivă şi „densitatea câmpurilor de mine este incredibilă”.

Aceste câmpuri de mine, precum şi armele antitanc eficiente, precum elicopterele ruseşti KA-52, au provocat deja pierderi printre tancurile, transportoarele blindate de trupe şi vehiculele de luptă ale infanteriei pe care Ucraina le-a primit din partea aliaţilor săi occidentali şi pe care mizează mult în această contraofensivă.

Imagini captate de drone ruseşti şi distribuite de reţelele de socializare arată de altfel tancuri germane Leopard şi blindate americane Bradley distruse.

„În unitatea noastră, din cele zece Bradley, şase au fost distruse şi trei avariate”, povesteşte pentru AFP un soldat ucrainean din Brigada a 47-a mecanizată, una din cele 12 brigăzi pe care Kievul le-a pregătit pentru contraofensivă. Totuşi, un ofiţer ucrainean a remarcat faptul că pierderile umane în rândul echipajelor ucrainene ale blindatelor occidentale distruse sunt sub cele aşteptate, ceea ce sugerează că aceste blindate au o protecţie mai bună faţă de cele de concepţie sovietică.

„În pofida rezistenţei feroce a ocupanţilor, soldaţii noştri fac tot posibilul pentru a elibera teritoriile ucrainene. Operaţiunea continuă conform planurilor”, a scris marţi pe Telegram şeful Statului Major al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, contrazicând astfel relatări conform cărora armata ucraineană ar fi luat o pauză operaţională pentru reevaluarea tacticii.  

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €