Ucraina a cerut ONU trupe de menţinere a păcii în Donbas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Separatişti în Donbas

Ucraina a solicitat oficial Organizaţiei Naţiunilor Unite introducerea trupelor de menţinere a păcii în Donbas. Informaţia a fost făcută publică de şeful Departamentului de comunicare al Ministerului de Externe din Ucraina, Evgheni Perebiinis, transmite Associated Press. Pe de altă parte, liderii separatiştilor din Doneţk cer autorităţilor de la Kiev să atribuie de urgenţă statut special zonelor din estul ţării.

Diplomatul de la Kiev a subliniat că dimensiunea şi compoziţia misiunii va fi convenită de ONU împreună cu Ucraina.  Perebiinis a mai spus că cererea prealabilă a fost transmisă secretarului general al ONU, Ban KI-Moon, adăugând în acelaşi timp că o altă cerere va fi trimisă la organizaţie după aprobarea propunerii de către Rada Supremă a Ucrainei.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko a semnat un decret prin care a adoptat decizia Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională cu privire la menţinerea securităţii internaţionale pe teritoriul Ucrainei.

În acest timp. liderii separatiştilor din Doneţk (estul Ucrainei) doresc ca autorităţile ucrainene să atribuie de urgenţă statut special zonelor din estul ţării, acuzând Kievului de tergiversarea soluţionării acestei probleme. Astfel, aşa-zisele autorităţi ale autoproclamatei republici populare Doneţk au anunţat vineri că dau termen de 24 de ore Kievului pentru a stabili lista cu localităţile care vor beneficia de statut special, relatează Interfax.

Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) intenţionează să examineze această chestiune abia săptămâna viitoare.

„Suntem pe punctul în care procesul de la Minsk ar putea fi perturbat şi setul de măsuri privind aplicarea acordurilor de la Minsk ar putea fi dezavuat“, a declarat reprezentantul special al autoproclamatei 'republici populare' Doneţk, Denis Puşilin, într-o intervenţie avută vineri la postul de televiziune rus Rossia-24.

Potrivit acestuia, parlamentul ucrainean trebuie ca în 24 de ore să stabilească lista cu localităţile ce vor beneficia de statut special, dat fiind faptul că acordurile de la Minsk „prevăd o cronologie clară, pas cu pas'.

„O parte integrantă a acestui pachet de măsuri este reglementarea politică, având o cronologie clară, pas cu pas. Rada Supremă trebuie ca până la 14 martie să adopte lista cu acele zone cărora le va fi atribuit statut special. În cazul în care o astfel de decizie nu va fi luată în 24 de ore, va deveni evident pentru întreaga lume că Kievul nu are de gând să respecte foaia de parcurs, garantată de liderii Rusiei, Germaniei, Franţei şi, prin urmare, nu doreşte o soluţionare politică, adică paşnică a conflictului“, susţine el.

Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei a aprobat decizia referitoare la stabilirea graniţelor unor zone, unde de-a lungul liniei de contact, indicată în acordurile de la Minsk, se vor introduce reguli speciale pentru administraţia locală.

„Pentru punerea în aplicare a acestei decizii urmează ca Rada Supremă să adopte o rezoluţie şi să opereze modificări la legea despre regulile speciale ale administraţiei locale în anumite zone din regiunile Doneţk şi Lugansk“, menţionează acest consiliu, citat de TASS.

Următoarea reuniune a parlamentului ucrainean este programată pentru 17 martie, după cum relevă site-ul oficial al forului legislativ de la Kiev.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor